REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.2° Constanța Sâm., 20 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6705
10.2° Constanța Sâmbătă, 20 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6705
 

Germania: Poliţia a difuzat imagini cu un suspect în ancheta incendierii unei clădiri a Institutului Robert Koch

Germania: Poliţia a difuzat imagini cu un suspect în ancheta incendierii unei clădiri a Institutului Robert Koch

Replica API 17 aprilie 2021 | 19:38 964

Poliţia germană a făcut publice vineri două fotografii în care apare un suspect din ancheta privind incendierea unei clădiri din Berlin a autorităţii pentru prevenirea bolilor infecţioase, Institutul Robert Koch (RKI), incident produs anul trecut, transmite dpa, citată de Agerpres.

Anchetatorii sunt în căutarea unui bărbat tânăr sau de vârstă mijlocie, care ar fi trimis o mărturie pe e-mail dintr-un internet cafe din Berlin după atacul asupra clădirii respective.

Potrivit poliţiei, respectiva clădire se află în districtul Tempelhof-Schoeneberg, în partea de sud a Berlinului, sediul principal al Institutului Robert Koch fiind situat într-o zonă din nord-vestul capitalei germane.

''Omul care apare în fotografii, potrivit informaţiilor actuale, a trimis mesajul pe e-mail'', a explicat poliţia.

În octombrie anul trecut, asupra sediului RKI au fost aruncate sticle incendiare, pe fondul creşterii nemulţumirii populaţiei faţă de modul de gestionare a pandemiei de COVID-19 la nivel federal şi regional.

Poliţiştii au bănuit că atacul, în care nimeni nu a fost rănit, a avut motivaţie politică.

În noaptea atacului, un agent de pază a văzut mai multe persoane şi a declarat că asupra clădirii au fost aruncate sticle conţinând un lichid inflamabil. El a reuşit să stingă flăcările, dar suspecţii au fugit.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
271241102118
5/49
123724351130
joker
42644172614