Gheorghe Gavrila, de 20 de ani directorul Grupului Scolar de Telecomunicatii

Daca ar lua-o de la capat, tot profesor s-ar face

A fi conducătorul aceleiaşi unităţi şcolare timp de 20 de ani cu siguranţă nu este un lucru uşor. Gheorghe Gavrilă, directorul Grupului Şcolar de Electrotehnică şi Telecomunicaţii, se află la cârma acestei şcoli încă de la înfiinţarea ei. Succesul longevităţii sale în funcţia de manager al aceleiaşi unităţi de învăţământ este văzut de Gavrilă ca rezultat direct al comunicării şi relaţionării cu profesorii, elevii, părinţii, societate şi adiministraţia locală.

Replica: Domnule Gheorghe Gavrilă sunteţi unul dintre cei mai longevivi directori de liceu. Care este secretul?

G.G.: Secretul este modul de relaţionare de-a lungul celor 20 de ani cu profesorii, elevii, părinţii şi comunitate. Cea mai importantă trăsătură pe care trebuie să o aibă un director de şcoală este comunicarea. Dacă ai o bună comunicare înseamnă că ai şi o bună relaţionare cu elevii, părinţii, colegii şi autorităţile locale.

Rep.: Sunteţi un director sever? Cum v-ar caracteriza colegii?

G.G.: Mă număr printre directorii care au avut şansa să nu moştenească o şcoală. În 1991, când am înfiinţat acest liceu, proveneam de la fostul liceul Petromar, care nu avea o reputaţie bună. De aceea mi-am dorit să lucrez într-o şcoală unde să am satisfacţia muncii. Pe parcursul activităţii mele de profesor la acest liceu am încercat să mă impun ca un om serios. Deosebirea dintre mine şi alţi directori e că am reuşit să adun în jurul meu oameni care au aceleaşi valori şi care care îşi doresc să aibă satisfacţie de la munca depusă. La această oră avem 800 de elevi, iar împreună cu corpul didactic suntem 1.000 de persoane. Deci este vorba de a păstori o mie de oameni, într-o manieră în care fiecare să aibă satisfacţia muncii.

Rep.: Care este diferenţa dintre funcţia de director de acum 20 de ani şi cea din zilele noastre? Ce s-a schimbat?

G.G.: E normal să existe diferenţe. În ceea ce priveşte atribuţiile nu cred că există diferenţă. Noi trăim într-o lume în mişcare: se schimbă oamenii, timpurile şi situaţiile. Trebuie să te adaptezi rapid la diferite situaţii. Trebuie să înţelegem că şi părinţii care erau acum 15 ani sunt diferiţi de cei de azi, la fel şi elevii.

Rep.: În cei 20 de ani, s-a schimtat relaţia elev-profesor? În bine sau în rău?

G.G.: Provocările la care sunt puşi colegii mei sunt diferite. În general, societatea a marşat într-o direcţie nu tocmai fericită. Noi ne oglindim în societatea pe care o vedem în jurul nostru. Deşi încercăm să rămânem în picioare, eforturile sunt mari pentru a păstra un echilibru. Şcoala trebuie să rămână un etalon pentru societate. Pentru că drumul nostru către Europa trebuie să treacă prin şcoală, prin educaţie.

Rep.: În vecinătatea liceului, pe bulevardul Lăpuşneanu sunt vreo trei magazine de vise. Cum reuşiţi să-i ţineţi departe pe elevi de ierburile etnobotanice?

G.G.: Noi trebuie să le explicăm elevilor la orele de diregenţie de ce nu e bine să le consumi. Ceea ce ne diferenţiază de celelalte unităţi şcolare este faptul că avem o bună colaborare cu părinţii. Am avut curajul să înfiinţăm în anul 1994 prima Asociaţie cu statut juridic a părinţilor din Dobrogea. Am avut curajul să determinăm această asociaţie să angajeze un psiholog, în aşa fel devenind prima şcoală care a angajat un psiholog şcolar. Din 2004 avem doi psihologi: unul plătit de Ministerul Educaţiei, altul de Asociaţia părinţilor. Suntem şcoala care a considerat că toţi elevii care intră în la noi trebuie să facă un curs de iniţiere în electrotehnică şi electronică, care să-i motiveze să rămână la noi. În aşa fel elevul, pe parcursul clasei a IX-a, se convinge că a făcut o alegere corectă. Iar în clasele X-a şi XI-a, elevii fac cursuri care le completează gama de competenţe utile pentru a-şi găsi un loc de muncă. Ministerul a dezvoltat diferite proiecte în ceea ce priveşe violenţa, dar s-a rezumat doar la vorbe. Noi am trecut la fapte. De trei ani, părinţii sunt prezenţi zi de zi la şcoală. Eu ştiu ce se întâmplă în şcoală şi participă activ la viaţa ei. Noi îi încurajăm pe părinţi să se implice în viaţa şcolii, pentru a oferi copiilor condiţii optime în care studiază.

Rep.: Profesorii universitari se plâng de faptul că absolveţii de liceu sunt din ce în ce mai slab pregătiţi. Cine este de vină?

G.G.: Profesorii universitari nu au de ce să se plângă, pentru că legislaţia românească e făcută de ei. De-a lungul anilor profesorii universitari au scris programe şi manuale şcolare. La rândul nostru ar trebui să ne plângem de calitatea elevi care vin din gimnaziu. Cel mai bine ar fi ca întreg învăţământul românesc să sufere o reformare. La nivelul liceului nostru, am văzut care sunt hibele şi am decis utilizăm un sistem de evaluare transparent prin Jurnalul profesorilor. Am plecat de la ideea că între momentul intrării profesorului la clasă şi în cel al terminării orei trebuie să se vadă un rezultat. Elevul trebuie să fie încurajat să partricipe activ la lecţii. Iar profesorul care iese de la oră trebuie, la rândul său, să aibă satisfacţia muncii îndeplinite. La nivelul şcolii noastre a fost introdus de trei ani ghidul părintelului şi al elevului. Tot noi am introdus un caiet de pregătire practică, pe care elevii îi primesc la intarea în liceu. Am pornit de la ideea că mulţi agenţi economici nu angajează tineri absolveţi, motivând că nu au experienţă. În acest caiet sunt trecute toate activităţile practice la care a patricipat elevul,percum şi toate aprecierile şi calificativele primite de-a lungul ultimilor ani de liceu. În aşa fel, în portofoliul elevului se vor regăsi diploma de bac, certificatul de competenţe profesionale, caietul de pregătire practică, dar şi atestatele obţinute cu ocazia stagiilor de pregătre în străinătate. Anul acesta noi am avut 28 de elevi care au făsut stagiul în Spania şi Italia. Iar în anul 2010, în ianuarie, alţi 28 de elevi vor pleca în Madrid şi la Bresta unde voi face un stagiu de 3 săptămâni.

Rep.: Ce meserie v-aţi alege dacă ar fi să o luaţi de la capăt?

Gheorghe Gavrilă: Tot cadru didactic m-aş face. Lucrez de 41 de ani în învăţământ şi cred ca am reuşit să contribui şi eu la schimbarea de mentalităţi. La ora actuală, îi am elevi pe copiii foştilor mei elevi. Bucuria mea cea mare este că foştii mei elevi, actualii părinţi care şi-au adus copiii la şcoala noastră, mi-au zis că la noi se face carte adevărată. Şcoala trebuie să facă tot ce-i stă în putinţă să realizeze aşteptările părinţilor şi ale elevilor.