REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
8.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Gheorghiţă: E clar că pandemia nu se va opri la valul 4

Gheorghiţă: E clar că pandemia nu se va opri la valul 4

Replica API 13 noiembrie 2021 | 01:21 568

Autorităţile estimează că, în perioada următoare, scăderea numărului de infectări cu virusul SARS-CoV-2 va stagna şi nu este exclus să se înregistreze o nouă creştere a cazurilor de COVID-19, având în vedere că a început sezonul rece şi se stă mai mult în spaţii închise, s-a reluat activitatea de învăţământ şi, ca urmare, interacţiunea şi mobilitatea oamenilor sporeşte.

Valeriu Gheorghiță

"Din fericire, numărul de cazuri noi este în scădere şi acest lucru este, încă, bine. Estimarea, pentru că noi nu ghicim, noi facem nişte estimări bazându-ne pe nişte date, este că în perioada următoare, într-o perioadă de o săptămână, două săptămâni, vom stagna din această scădere. (...) Nu este exclus să înregistrăm o nouă creştere a numărului de cazuri pentru că interacţiunea şi mobilitatea oamenilor creşte prin faptul că, evident, s-a reluat şi activitatea de învăţământ, acolo unde s-a putut, în format fizic. Suntem în plin sezon rece şi stăm din ce în ce mai mult în spaţii închise, unde există interacţiune apropiată între oameni, acest lucru asociază o creştere a riscului de infectare şi, din acest punct de vedere, nu avem niciun motiv să credem că situaţia va fi numai într-o direcţie bună în perioada următoare. Cu atât mai mult cu cât, în momentul acesta, la o rată de vaccinare în populaţia eligibilă peste 12 ani de circa 43%, este evident că nu este în avantajul nostru", a declarat, joi, şeful CNCAV, Valeriu Gheorghiţă, scrie stiripesurse.ro.

El a participat la lansarea caravanei "Oameni ca Mine" dedicată educaţiei despre sănătatea publică în context pandemic, organizată şi susţinută de mediul privat, subliniind că este clar că pandemia de COVID-19 nu se va opri la valul 4.

"Nu ştiu dacă este, în momentul de faţă, neapărat despre un val 5, nici nu contează acest lucru. Contează situaţia reală, realitatea, şi anume că în multe ţări europene, deja, se observă o creştere importantă a numărului de cazuri, dar, acolo unde rata de vaccinare este crescută, nu se observă o creştere a numărului de cazuri grave, care au nevoie de spitalizare în terapie intensivă şi nu creşte mortalitatea. E clar că odată cu valul 4 nu se va opri pandemia. (...) Din motivul acesta, este evident, este logic să înţelegem că dacă nici de data aceasta nu ne vom pregăti mai bine, în sensul în care să avem un grad ridicat de protecţie la nivelul comunităţii, perioada următoare şi valurile următoare, câte vor fi, ne vor lovi la fel de rău, poate chiar mai rău, pentru că, spre deosebire de noi, virusul nu stă pe loc. Virusul se adaptează şi evoluează, (...) devine mai rezistent la acţiunea anticorpilor, la protecţia pe care o avem astăzi de la vaccinuri sau de la trecerea prin boală", a explicat preşedintele CNCAV.

Valeriu Gheorghiţă a afirmat că este greu de spus ce creştere a numărului de cazuri de COVID-19 ar urma să se înregistreze. "Atât creşterea propriu-zisă, cât şi evoluţia per ansamblu a situaţiei epidemiologice din România ţine, realmente, de modul în care fiecare dintre noi se va implica în această luptă", a transmis el.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212