REPLICA ONLINE CONSTANTA

16.4° Constanța Dum., 19 Mai 2024
Anul XX Nr. 6734
16.4° Constanța Duminică, 19 Mai 2024 Anul XX Nr. 6734
 

Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală la grupa de vârstă 12-15 ani este undeva la 16-17%

Gheorghiţă: Rata de acoperire vaccinală la grupa de vârstă 12-15 ani este undeva la 16-17%

Replica API 15 ianuarie 2022 | 01:45 745

Rata de vaccinare în rândul copiilor cu vârste între 12 şi 15 ani este de aproximativ 16-17%, a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, preşedintele Comitetului Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea anti-COVID, Valeriu Gheorghiţă, scrie Agerpres.

"La grupa de vârstă 12-15 ani, noi am demarat campania de vaccinare în 2 iunie şi, până la acest moment, avem o rată de acoperire vaccinală undeva la 16-17%, însemnând mai bine de jumătate de an. Din acest punct de vedere, mesajul nostru este unul cât se poate de clar şi se bazează pe datele din viaţa reală. În Statele Unite, în momentul de faţă sunt peste 37 de milioane de doze administrate la această grupă de vârstă, 5-11 ani. Ştiu că principala temere era legată de riscul de miocardită, care se pare că este mult mai redus decât la grupa de vârstă de peste 12 ani, 12-18 ani. Rata de apariţie a miocarditei la această grupă de vârstă, 5-11 ani, a fost de două cazuri la un milion de doze administrate, în mod deosebit după doza 2, faţă de grupa de vârstă de peste 12 ani, care era de aproape de zece ori mai mult. Iar din acest punct de vedere avem date suplimentare care ne arată că vaccinurile împotriva COVID-19 au eficienţă de 91% în prevenirea acelor cazuri de sindroame inflamatorii multisistemice pediatrice. E o analiză efectuată de CDC şi publicată", a explicat medicul militar.

El a afirmat că vaccinurile împotriva COVID-19 nu interferează cu vaccinurile care se efectuează în cadrul Programului naţional de vaccinare.

"Ele se pot administra fie simultan, fie la orice alt interval de timp de la administrarea unui alt tip de vaccin", a susţinut reprezentantul CNCAV.

Potrivit acestuia, un copil care împlineşte 12 ani între doza 1 şi doza 2, la doza 2 va face tot doză pediatrică.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Lunara en gros
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468