REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
11.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Gigantul Xiaomi respinge concluziile unui raport guvernamental cu privire la dispozitivele sale

Gigantul Xiaomi respinge concluziile unui raport guvernamental cu privire la dispozitivele sale

Replica API 29 septembrie 2021 | 00:00 507

Gigantul chinez producător de smartphone-uri Xiaomi respinge concluziile unui raport publicat recent de Ministerul Apărării din Lituania ce recomandă consumatorilor să evite cumpărarea de telefoane mobile chinezeşti sau să renunţe la cele pe care le are, pe motiv că aceste dispozitive au încorporate capabilităţi de cenzură, scrie stiripesurse.ro

''Dispozitivele Xiaomi nu cenzurează comunicarea către sau din partea utilizatorilor. Xiaomi nu a restricţionat niciodată şi nu va bloca niciun comportament personal al utilizatorilor, cum ar fi căutarea, apelarea, navigarea pe internet sau utilizarea de programe informatice de comunicare din partea terţilor. Xiaomi respectă şi protejează cu dedicare toate drepturile legale ale utilizatorilor săi'', au precizat reprezentanţii companiei într-o declaraţie oficială imediat după publicarea raportului Ministerului Apărării din Lituania, la 22 septembrie.

''Xiaomi a luat cunoştinţă de raportul 'Evaluarea de Cybersecurity pentru telefoane mobile bazate pe tehnologie 5G' recent publicat de Autoritatea de Cybersecurity şi Informare din Lituania (NCSC). Ne preocupă afirmaţiile făcute şi le avem în vedere în cel mai serios mod. Contestăm modul în care au fost prezentate respectivele concluzii ale raportului, drept urmare am luat decizia de a implica un expert terţ independent care să analizeze subiectele ridicate în acel raport. Reiterăm integritatea dispozitivelor noastre şi respectarea practicilor de conformitate din domeniu şi considerăm că evaluarea de către un terţ va confirma acest fapt pentru utilizatorii şi partenerii noştri'', precizează compania chineză ulterior, într-o declaraţie de presă publicată la 27 septembrie.

Referitor la ''presupusa cenzură'', Xiaomi insistă că nu a restricţionat niciodată şi nu va bloca niciun comportament personal al utilizatorilor, cum ar fi căutarea, apelarea, navigarea pe internet sau utilizarea de programe informatice de comunicare din partea terţilor şi subliniază că ''raportul NCSC nici nu sugerează că am proceda astfel''.

Potrivit declaraţiei de presă a companiei chineze, raportul indică modul în care Xioami foloseşte software pentru managementul publicităţii care are abilitatea limitată de a procesa publicitatea plătită şi de tip 'push' afişată prin aplicaţiile Xiaomi, precum Mi Video şi Mi Browser. Aceste practici pot fi folosite pentru a proteja utilizatorii de conţinut ofensator, cum ar fi pornografia, violenţa, discursul discriminator şi referinţe care au potenţialul de a ofensa utilizatorii locali. Această practică este comună la nivel mondial în industria telefoanelor inteligente şi a internetului, explică gigantul informatic chinez, potrivit Agerpres.ro.

Conform raportului Ministerul Apărării din Lituania, telefoanele vândute în Europa de Xiaomi au o capacitate încorporată de a detecta şi cenzura termeni precum "Tibetul liber", "Trăiască Taiwanul independent" sau "mişcare democratică". Lista termenilor care ar putea fi cenzuraţi de aplicaţiile de sistem ale telefonului Xiaomi, inclusiv browser-ul de internet implicit, conţine în prezent 449 de termeni în limba chineză şi este actualizat în permanenţă, se mai spune în documentul lituanian preluat de Reuters.

În legătură cu prelucrarea datelor şi transferul lor, Xiaomi consideră eronată sugestia raportului că administrează necorespunzător datele. Compania dă asigurări că respectă pe deplin toate cerinţele Regulamentului de Protecţie a Datelor cu Caracter Personal al Uniunii Europene (GDPR), inclusiv manipularea, prelucrarea şi transferul datelor utilizatorilor finali. Orice utilizare a datelor cu caracter personal este condiţionată de consimţământul valabil al utilizatorului final şi este întotdeauna în conformitate cu legile şi reglementările locale sau regionale ale Uniunii Europene şi ale statelor sale membre, precizează Xiaomi.

''Xiaomi operează în conformitate cu standardele de management al securităţii informaţiilor ISO / IEC 27001 şi cu sistemul de management confidenţial al informaţiilor ISO / IEC 27701. De asemenea, Xiaomi a primit în fiecare an, începând cu anul 2016, certificarea de confidenţialitate Enterprise Privacy Certification de la TrustArc. Acest lucru asigură cea mai bună protecţie posibilă de confidenţialitate şi securitate pentru utilizatorul final'', conform declaraţiei de presă citate.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212