2.4° Constanța Sâm., 3 Dec. 2022
Anul XX Nr. 6201
2.4° Constanța Sâmbătă, 3 Decembrie 2022 Anul XX Nr. 6201

Glugă, șeful IPJ: Mai multe decese în accidente în acest sezon estival, pe litoral, față de anul trecut. Video

Virgil STOIAN Victor ROTARU 4 octombrie 2022 1901

Marți, începând cu ora 12:30, în sala ”Remus Opreanu”, a avut o conferință de presă, în urma întâlnirii prilejuite de evaluarea activităților desfășurate în sezonul estival 2022. La conferință sunt prezenți prefectului Silviu Coșa, șeful IPJ Constanța, Adrian Glugă, colonelul Daniel Mihai Ferencz, inspector sef al Inspectoratului de Jandarmi Județean Constanța, șeful ISU Dobrogea, colonelul Cristian Mihail Amarandei și Cristina Schipor, directoare DSP Constanța.

”S-a încheiat un sezon estival, în care Constanta a fost sub asediul a mii de turiști. Sunt turiști care trebuie sa beneficieze de condiții relaxante.Din punct de vede statistic, lunile iunie, iulie și august au reprezentat un sezon cu 7 % mai mic decât anul trecut. S-a înregistrat față de perioada anterioară a pandemiei a duratei sejurului: 3.5-3.8 zile sejur pe turist” a declarat prefectul Silviu Coșa.

”Aceste activități au avut la bază prevederile ministerului pentru situații de urgență. Pentru atingerea obiectivelor a fost necesară detașarea unor forțe suplimentare, din alte zone, atât de personal cât și de tehnică. 25 de puncte temporare pentru incendiu și pentru salvare. 792 de angajați, în serii, câte 6 serii.
Au fost detașate autospeciale de intervenție, utilaje specifice de intervenție pentru zona plajelor. În sezonul estival în 2022 au fost amenzi în cuantum de 1 milion de lei. Pentru stingerea incendiilor au fost 361 de misiuni.” a transmis șeful ISU Dobrogea, colonelul Cristian Mihail Amarandei.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

”Acest sezon estival s-a desfășurat conform planului Inspectoratului de urgente intre 1 iunie și 18 septembrie. În perioada 29 iunie 6 septembrie a beneficiat de 299 de polițiști detașați din țară, polițiști de ordine publică, investigații criminale. De la 1 iunie până la 18 septembrie am asigurat un climat de siguranță și ordine publică din județul Constanța și din zona de litoral. Periodic în zilele de weekend am beneficiat de 30 de polițiști rutieri din cadrul Politiei locale. Au fost acordate peste 10 000 de sancțiuni rutiere, și peste 8000 de sancțiuni legate de ordinea și liniștea publică. Numărul de accidente grave a fost mai mic față de anul trecut, 45 anul acesta, 49 anul trecut, s-au înregistrat cu 4 decese mai mult decât anul trecut.
Nu s-au înregistrat fapte de mare violență, cu un autor necunoscut. S-au înregistrat agresiuni în familie, emițându-se 5 ordine de restricție.”a declarat șeful IPJ Constanța, Adrian Glugă.

Video:

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

cu gluga sau fara? Luati cu gluga.Un bilant banal ,mai putini turisti mai putine fapte comise,ce vroiati invers? Restul e statistica ..noi ramanem in mizerie dar ne luam bmw uri,uniforme noi.Mergeti la politie la Murfatlar,nu cea locala,daca ar putea Sanepidul ar inchide sectia,e mizerie crunta,nu stiu cum politistii aia mai respira,cred ca isi trag gluga pe fata
0
0
Nea Gluga, ce faci cand subalternii tai sunt trimisi in judecata pentru coruptie? De ce subalternii tai au furat, si tu nu le-ai interzis acest lucru? Daca ei fura, inseamna ca esti un incapabil la sefia IPJ. Nea Gluga, de ce subalternii tai iau note de 5 si 6 pentru posturi de conducere in IPJ ? Cum sa ne rezolve problemele ofiterasii tai de cariera, daca ei sunt inapti sa ia nota 7 de trecere? Uniforma nu mai impune respect, ba din contra, cand vezi o uniforma te gandesti imediat la cata spaga pe luna duce acasa. Spagile pe care le luati afecteaza vietile noastre. Nu doar furati, si nu se intampla nimic.
4
1
Putin este posibil sa faca un test cu arma nucleara in Marea Neagra. Toate ziarele mondiale vorbesc despre asta. Ce stire credeti ca este mai importanta pentru constanteni?
0
2
S-au adunat cei mai corupti…
1
0
comentariile despre hotii stroe si dumitrache ???
3
0
Mai ne gluga de ...ce măsuri ați luat când interlopii și peștii umbla cu capul plin de droguri și băutură.
10
0

REPLICA

LOTO

6/49
193339183026
5/49
1136376284
joker
20243019359