REPLICA ONLINE CONSTANTA

21.4° Constanța Mar., 7 Mai 2024
Anul XX Nr. 6722
21.4° Constanța Marți, 7 Mai 2024 Anul XX Nr. 6722
 

Gotham Awards, premiile acordate filmelor independente, renunţă la categoria de gen

Gotham Awards, premiile acordate filmelor independente, renunţă la categoria de gen

Replica API 9 august 2021 | 00:00 516

Gotham Awards, care premiază la New York cele mai bune filme independente, renunţă la viitoarea ediţie la împărţirea categoriilor pe gen pentru decernarea trofeelor, au anunţat joi organizatorii citaţi de EFE, și Agerpres.

Potrivit Gotham Film &Media Institute, în loc de premiile pentru cea mai bună actriţă sau actor, trofeul va fi decernat celui mai bun artist într-un rol principal şi celui mai bun artist într-un rol secundar.

Decizia de a introduce genul neutru pentru acordarea premiilor urmează exemplu premiului pentru artistul revelaţie, care de la crearea sa în urmă cu 24 de ani a fost decernat unor actori ca Amy Adams, Elliot Page, Michael B. Jorgan sau Anya Taylor-Joy.

Până la 10 actori şi actriţe ar putea fi nominalizaţi la categoria cel mai bun rol principal şi cel mai bun rol secundar, care vor fi selectaţi de critici de film, comisari şi programatori ai festivalului, în timp ce scenarişti, regizori, producători şi alţi profesionişti ai filmului vor alege câştigătorii.

"Gotham Awards celebrează de 30 ani diferitele voci ale naraţiunii independente", notează într-un comunicat directorul executiv al Gotham Film & Media Institute, Jeffrey Sharp.

"Suntem mândri să recompensăm în fiecare an cele mai importante realizări ale lumii actoriceşti şi aşteptăm cu nerăbdare acest model ce omagiază interpretările fără diviziune binară sau de gen", adaugă comunicatul.

Gotham Awards vor anunţa nominalizările la 21 octombrie şi vor decerna premiile la 29 noiembrie, într-o ceremonie care prevede să se desfăşoare cu prezenţă fizică.

Anul trecut premiile Gotham au făcut istorie, fiind prima competiţie care a nominalizat doar filme regizate de femei la categoria cel mai bun film, câştigată până la urmă de "Nomadland", în regia lui Chloé Zhao, laureat apoi cu Oscar la aceeaşi categorie.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212