3.9° Constanța Sâm., 3 Dec. 2022
Anul XX Nr. 6201
3.9° Constanța Sâmbătă, 3 Decembrie 2022 Anul XX Nr. 6201

Graţiela Gavrilescu: PUSL este unicul partid politic serios în parteneriatul cu PSD

Redacție 28 septembrie 2022 153

PSD şi PUSL au semnat marţi un acord politic care vizează realizarea unei analize economico-sociale şi dezvoltarea de politici publice, context în care deputata Graţiela Gavrilescu a declarat că Partidul Umanist Social Liberal este "unicul partid politic serios" în parteneriatul cu PSD.

Graţiela Gavrilescu

Acordul a fost semnat de către prim-vicepreşedintele PSD Gabriela Firea, ministru al Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, şi deputata Graţiela Gavrilescu, preşedintele Forului de Conducere Colegială a PUSL.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

"Astăzi semnăm un al doilea acord politic încheiat între PSD şi PUSL, demonstrând astfel că PUSL este unicul partid politic serios în parteneriatul cu PSD. Şi spun lucrul acesta pentru că, dacă acum un an de zile încheiam un acord politic - (...) şi s-au bifat multe dintre elementele acestuia - uitaţi-vă că astăzi încheiem un acord politic care provine, de fapt, şi dorim să provină din realitatea românească, din fiecare familie din România. Au trecut doi ani grei de pandemie, cu restricţii, cu greutăţi, cu frică - să recunoaştem lucrul acesta - şi de aceea, printr-un studiu elaborat cu oameni care cunosc, cu oameni care ştiu de o viaţă să facă lucruri importante pentru acest popor, cu institutele de cercetări şi nu numai, să facem o strategie economico-socială, astfel încât să ştim pentru următorii doi ani ce avem de făcut pentru binele acestui popor, pentru ca în fiecare familie nevoile lor să fie transpuse chiar în proiecte de lege", a spus Graţiela Gavrilescu, scrie Agerpres.

Graţiela Gavrilescu a menţionat că PSD şi PUSL au dat dovadă "că sunt loiali cetăţenilor", iar acordul semnat marţi va permite o mai bine cunoaştere a realităţii din societate.

"Ne dorim ca pe parcursul viitorilor ani - şi în urma studiului făcut - să putem să venim iarăşi cu un bilanţ al acordului încheiat astăzi şi, bineînţeles, de ce nu, să ne gândim la o altă idee pentru un alt parteneriat între PUSL şi PSD", a spus ea.

Ministrul Familiei, Tineretului şi Egalităţii de Şanse, Gabriela Firea, a declarat că este vorba despre un acord politic de parteneriat prin care PSD şi PUSL îşi propun să analizeze împreună cu specialiştii din întreaga ţară "mult mai bine, mai concret şi mai aprofundat" care sunt nevoile sociale şi economice ale populaţiei. Ea a subliniat că trebuie să se discute cu familiile din România despre problemele cu care se confruntă în ce priveşte: creşterea copiilor, situaţia tinerilor, piaţa forţei de muncă, nevoile sociale şi economice, criza energetică şi scumpirea majorităţii produselor.

"Ne propunem, aşa cum ne-am angajat şi în anteriorul acord politic, pe care l-am semnat anul trecut, imediat după această analiză ştiinţifică aprofundată, cu elemente de concreteţe administrativ-politice, să venim cu măsuri concrete, ţintite pentru toate categoriile", a spus Firea.

Ea a reamintit că în prezent se elaborează normele de aplicare pentru proiectul în baza căruia cuplurile infertile vor beneficia de decontarea tratamentului de fertilizare in vitro (circa 3.000 de euro, pentru fiecare procedură).

"Tot în urma semnării protocolului de anul trecut, cu PUSL, am iniţiat şi au fost deja adoptate în Guvernul României - acum se scriu normele de aplicare - două proiecte care vizează tinerii. Pe de o parte - studenţii, de cealaltă parte - tinerele familii. Este vorba despre garantarea unor credite de către stat - este o noutate în România. Tinerii, dacă până acum doreau să se împrumute la băncile comerciale, trebuiau să aducă garanţii din partea părinţilor, prietenilor sau cunoscuţilor sau să vină cu o proprietate drept garanţie. Acum, această garanţie va fi asigurată de către stat, perioada de garanţie va fi de zece ani, iar condiţiile sunt foarte bune, prietenoase, cu cei care se împrumută, faţă de condiţiile care sunt acum, în mod obişnuit pentru contractarea unui credit", a mai precizat Firea.

Gabriela Firea a menţionat că este vorba despre un credit de 10.000 de euro pentru studenţi şi 15.000 de euro pentru tinerele familii, banii putând fi folosiţi pentru diferite nevoi personale, precum: plata chiriei sau a cursurilor.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

REPLICA

LOTO

6/49
193339183026
5/49
1136376284
joker
20243019359