Grindeanu: Autorităţile locale vor putea contribui inclusiv la reparaţia şi modernizarea gărilor
Autorităţile locale vor putea contribui inclusiv la reparaţia şi modernizarea gărilor, după ce Guvernul a aprobat joi o Ordonanţă care asigură corelarea legislaţiei naţionale cu cea europeană în domeniul feroviar, a notat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu, pe pagina sa de Facebook.
"Astfel, facem un pas important spre descentralizarea unor servicii şi investiţii în domeniul feroviar. Prin modificările prevăzute în actul normativ autorităţile locale interesate vor avea inclusiv posibilitatea să încheie parteneriate cu CFR pentru reparaţia şi modernizarea gărilor din localităţi", a scris ministrul, potrivit Agerpres.
Şeful de la Transporturi a precizat că, prin OUG se stabilesc: distincţia între obligaţiile de serviciu de interes naţional (care sunt în competenţa MTI) şi obligaţiile de serviciu de interes local (care sunt de competenţa autorităţilor publice locale); permisiunea acordată autorităţilor publice locale să contribuie la asigurarea nivelului de performanţă al infrastructurii feroviare prin implementarea unor servicii publice adecvate de transport feroviar al călătorilor; posibilitatea ca autorităţile publice locale să încheie cu administratorul infrastructurii feroviare contracte de activitate locală; asigurarea cadrului legislativ care permite MTI, Companiei Naţionale care administrează infrastructura feroviară, Societăţilor Naţionale rezultate din reorganizarea SNCFR şi autorităţilor publice locale constituirea unor parteneriate pentru implementarea de proiecte care privesc infrastructura feroviară publică.

A vorbit si fripturistul asta,Grindene de cate ori te vad imi aduc aminte ce urat faceai dupa ce ai pierdut funtia de primministru pana ti-a aruncat L.Dragnea un ciolan unde aveai salariu mai mare decat premierul,ai luat ciolanul si ai redevenit lingaul lui dady.
Ati scapat si de asta dupa ce ati distrus arhitectura garilor!poate refaceti si in zona Buzau spre Moldova peroanele fiindca batranii abia urca in tren, asa sunt de joase dar si distruse!!recomand dlui Ministru o plimbare spre Moldova si nu numai!
De la liniile 2,3,4,5 nu se poate ajunge decat prin pasaj. Nu exista panta sau scara rulanta. Cum ne transportam bagajele pe scari, cre_ lor?
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, marţi, despre pregătirea unui nou pachet de măsuri pentru sprijinirea...342
Președintele Partidului Ecologist Român (PER), Dănuț Pop, semnează o Scrisoare deschisă adresată președintelui...236
Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...307
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură...1022


ConstanțaUmiditate: 60%
Vânt: 4.03 m/s
Presiune: 1009 milibari

Alessia Maria Raiciu, o tânără baschetbalistă, a murit chiar în ziua în care a împlinit 18 ani. Alessia a jucat...1739
Clubul englez de fotbal Manchester United este dispus să-l lase să plece pe atacantul său Cristiano Ronaldo, scrie...422
Simona Halep ar fi trebuit să debuteze la turneul WTA de la Cincinnati contra jucătoarei Karolina Muchova, însă...735
Ministrul Sportului, Eduard Novak (UDMR), a scris, luni, pe Facebook, că nu a venit să le întâmpine pe aeroport la...1552


Examenul național de Bacalaureat, sesiunea august-septembrie 2022, a debutat astăzi, 16 august 2022, cu proba Ea)-...317
Muzeul de Istorie Națională și Arheologie Constanța a organizat și găzduit, timp de trei zile, Salonul de Benzi...362
1928 persoane (dintre care 589 copii) au avut nevoie de serviciile medicale ale UPU-SMURD Constanța începând de...421
Sute de nave sunt blocate pe Dunăre, de partea bulgărească, anunță autoritățile din țara vecină. Cele mai mari...609
Liderii coaliției de guvernare au discutat, marți, despre variante de supraimpozitare a companiilor din energie, au...307
Procurorii care au instrumentat dosarul Revoluţiei concluzionează, în rechizitoriul prin care fostul preşedinte Ion...528
Agenția Națională de Integritate a constatat starea de incompatibilitate, conflictul de interese de natură...1022
Cristian Cîrjaliu, primarul din Agigea, a revenit în studioul Replica pentru a dezbate subiecte de interes local și...3618
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2895
A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...5408
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4216
Actorul Mads Mikkelsen l-a lăudat pe Johnny Depp ca fiind un „actor uimitor” şi a speculat cu privire la posibila...183
Actriţa italiană Gina Lollobrigida, în vârstă de 95 de ani, intenţionează să candideze pentru un loc în Senatul...229
La aproape 50 de ani după ce a fost huiduită pe scena premiilor Oscar pentru că a refuzat un premiu în numele lui...275
Actorul britanic de comedie Duggie Brown, care a jucat în serialele ''Coronation Street'' şi ''Last Of The Summer...193
O femeie a fost împuşcată în abdomen marţi în timp ce circula într-un tramvai în oraşul Göteborg, cel mai...183
Un pod rutier din lemn s-a prăbuşit luni dimineaţă în sudul Norvegiei, iar două vehicule care circulau pe pod - un...225
Prima Doamnă a SUA, Jill Biden (71 de ani), a fost testată pozitiv pentru Covid-19 și se confruntă cu „simptome...338
O tornadă puternică a lovit peninsula Kassandra (Halkidiki) din Grecia. Unii martori au surprins și au distribuit...1071
e prognozează forme de gripă severe în acest an, după ce, timp de doi ani am avut pandemie de coronavirus. Adriana...230
Adriana Pistol, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii, a afirmat marţi că tendinţa de scădere a numărului...183
Un număr de 3.975 de persoane cu COVID-19 sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 235 mai multe faţă de...174
Un număr de 3.600 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în ultimele 24 de ore, cu...174
multa gargara in ultimul timp . garile si vagoanele se rezolva cu actiuni concrete nu cu declaratii politice .