REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.1° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Grindeanu: USR PLUS să iasă din ipocrizie, să se hotărască dacă vrea la guvernare sau e în opoziţie

Grindeanu: USR PLUS să iasă din ipocrizie, să se hotărască dacă vrea la guvernare sau e în opoziţie

Replica API 8 septembrie 2021 | 00:00 978

Prim-vicepreşedintele PSD Sorin Grindeanu a declarat, marţi, că USR PLUS trebuie să iasă "din ipocrizie" şi să se hotărască dacă vrea la guvernare sau este în opoziţie.

Grindeanu: USR PLUS să iasă din ipocrizie, să se hotărască dacă vrea la guvernare sau e în opoziţie

"Daţi-mi voie să citesc declaraţia numărului 2 în statul român, doamna Anca Dragu. În urmă cu câteva minute a găsit o interpretare cel puţin interesantă a demisiilor unor miniştri, în speţă demisiile miniştrilor USR PLUS. Doamna Dragu spune că aceste demisii sunt o formă de protest, nu e o cădere a Guvernului, nu e o ieşire de la guvernare. (...) Cerem public ca USR PLUS să iasă din ipocrizie, să se hotărască dacă vor la guvernare sau sunt în opoziţie. Tot astăzi mai vedem un lucru - că oficial USR PLUS pleacă de la guvernare, dar rămân totodată la guvernare, cu eşaloanele 2 şi 3. (...) Aflăm azi cum conducerea USR PLUS a decis că secretarii de stat, şefii de agenţii, prefecţii, subprefecţii, toţi soldăţeii de la partid nu demisionează, rămân în continuare conectaţi la banul public şi la resursele ţării", a spus Grindeanu după şedinţa Biroului Politic Naţional al PSD, scrie Agerpres.

El susţine că USR PLUS "mimează" ieşirea de la guvernare prin şapte demisii, dar îşi păstrează "gaşca de interese" alături de Florin Cîţu.

"Această imagine de astăzi este cea mai grăitoare dovadă a unui circ ordinar, marca USR PLUS, în care au cooptat şi AUR", a punctat Grindeanu.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Bai sornie,dar tu vad ca nu ai rusine! Tremuriciule
3
0
Asteapta si ei un ciolan mai mare tot asa cum ai facut si tu cu L.Dragnea mai farizeule ipocrit.
5
0
Mai fraere darpe tine cum te au scos din Platul Victoria.
6
1