REPLICA ONLINE CONSTANTA

7.4° Constanța Mie., 15 Mai 2024
Anul XX Nr. 6730
7.4° Constanța Miercuri, 15 Mai 2024 Anul XX Nr. 6730
 

Gripa aviară are o rată de mortalitate mult mai mare decât COVID-19

Gripa aviară are o rată de mortalitate mult mai mare decât COVID-19

Victor ROTARU 4 martie 2023 | 19:48 728

Epidemiologul bulgar dr. Petăr Markov, lector la London School of Tropical Medicine, a precizat că gripa aviară are o rată de mortalitate mult mai mare decât COVID-19, atunci când infectează oamenii.

Gripa aviara are o rata de mortalitate mult mai mare decat COVID-19

Există dovezi că acest virus a suferit mutaţii şi se transmite şi între mamifere, nu doar între păsări. "Originea virusului care a provocat această uriaşă pandemie în ultimii trei ani este foarte importantă. Se fac cercetări şi studii în această direcţie. Declaraţia directorului FBI, Christopher Wray, conform căreia COVID-19 a provenit cel mai probabil dintr-un laborator controlat de guvernul chinez este 100% politică şi 0% ştiinţă. Există multe dovezi că virusul provine de la animale, dar nu dintr-o scurgere din laborator", a subliniat Markov.

Potrivit specialistului bulgar, această declaraţie trebuie mai degrabă plasată în contextul relaţiei dintre SUA şi China, dar nu şi legată de virus în sine.

"Există o circulaţie permanentă a coronavirusului, din subvariantele recente de Omicron care evoluează una din cealaltă. După cum se ştie, varianta Omicron este mai puţin patogenă. Multe persoane au devenit imune, după ce s-au îmbolnăvit sau după vaccinare. Rata de infectare şi de mortalitate au scăzut comparativ cu un an sau doi înainte, însă nu trebuie să uităm că virusul nu a dispărut, circulă şi evoluează, existând mereu riscul apariţiei unei noi variante nefavorabile", a precizat specialistul.

Gripa aviară, când ajunge la oameni, este foarte patogenă

Dr.Markov a comentat, de asemenea, avertismentul epidemiologului Richard Peabody de la OMS despre o pandemie de gripă aviară. "Este important să explicăm că gripa aviară este destul de diferită de gripa sezonieră obişnuită. Gripa aviară, când ajunge la oameni, este foarte patogenă. Spre comparaţie, în timp ce în cazul COVID-19 unul din o mie de infectaţi poate deceda, în cazul gripei aviare, rata mortalităţii este de doi la o mie de infectaţi. Adică, rata mortalităţii este de peste 60% atunci când acest virus este contractat de oameni. Ceea ce ne ţine în siguranţă este că virusul gripei aviare este mai greu de transmis de la om la om. Nu există practic nicio transmitere de la om la om a acestui virus", a menţionat expertul bulgar, adăugând că au fost înregistrate cazuri de transmitere de la mamifer la mamifer, potrivit stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Hai sictir cu gripa voastra cu tot
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
204933262414
5/49
3573633186
joker
514837407