Gruparea Mobilă Constanța la datorie, în weekendul 1-4 iulie
În zilele de vineri, sâmbătă și duminică, un număr de 300 de jandarmi din cadrul Grupării Mobile Constanța au fost la datorie conform Planului de Acțiune „Litoral 2022”, în municipiul Constanța, stațiunile Mamaia, Costinești și Vama Veche pentru menținerea liniștii și ordinii publice în sistem integrat cu lucrătorii I.P.J. Constanța sau în patrule independente.
Totodată, jandarmii grupării au acționat și împreună cu lucrători din cadrul A.R.B.D.D. (Administratia Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii) în vederea prevenirii și combaterii faptelor antisociale pe plajele sălbatice Corbu și Vadu.
În perioada mai sus menționată, pe timpul activităților desfășurate, au fost constatate 5 fapte de natură penală cu 9 autori la Legea 143/ 2000, privind combaterea traficului și consumului illicit de droguri. Tinerilor depistați fiindu-le întocmite actele de sesizare, iar bunurile găsite asupra lor au fost predate Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, în vederea continuării cercetărilor.
Deasemenea, jandarmii grupării au aplicat un număr de 26 sancțiuni contravenționale (15 amenzi și 11 avertismente). Valoarea sancțiunilor contravenționale ridicându-se la suma de 4.500 RON.
,,Mulțumim pe această cale celor care au ales să petreacă în mod responsabil weekend-ul la malul mării.”, au transmis reprezentanții Grupării Mobile Constanța.
A.V.

Florin-Horea Madar, proprietarul distribuitorului de materiale de construcţii Temad Brașov, a cumpărat în noiembrie...1179
Accident la intersecția străzii Caraiman cu Șoseaua Mangaliei. Potrivit primelor informații, în accident au fost...715
Nemulțumirile constănțenilor par să nu se mai oprească. Acum, iată, ei cer ca parcarea de la Spitalul Clinic...1224
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...579


ConstanțaUmiditate: 67%
Vânt: 10.59 m/s
Presiune: 1014 milibari

Wolfsberger AC şi Viborg FF s-au calificat în play-off-ul Europa Conference League la fotbal, după ce au obţinut...301
Americanca Serena Williams, 41 de ani în această lună, a anunțat printr-o scrisoare deschisă pentru revista Vogue...452
Legendara jucătoare americană de tenis Serena Williams (40 ani) a debutat cu o victorie la turneul WTA 1.000 de la...413
Ion Ţiriac a vorbit despre problemele pe care le are Simona Halep în circuitul WTA şi de ce nu reuşeşte românca...1165


Nemulțumirile constănțenilor par să nu se mai oprească. Acum, iată, ei cer ca parcarea de la Spitalul Clinic...1224
Poliţiştii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă au depistat, în apropierea graniţei cu Bulgaria, patru...411
La data de 8 august a.c., polițiști din cadrul Poliției municipiului Mangalia, Biroului de Poliție Vama Veche - 2...579
Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța desfășoară constant acțiuni de...409
UDMR ar trebui exclus de la guvernare în urma discursului susţinut de premierul ungar Viktor Orban în România, doar...229
Nunta liderului AUR, George Simion, se anunță a fi o mare petrecere. Mirii vor avea mii de invitați, iar întreaga...605
Președintele PSD Marcel Ciolacu a declarat marți, într-o conferință de presă la Parlament, că dacă nu se va face...541
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, susține că se va face o remaniere guvernamentală și va solicita o discuție...585
Eugen Teodorovici a vorbit, în partea a doua a interviului acordat ziarului Replica, despre liberalizarea pieței...2715
Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...4931
Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...4111
A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...8338
Celebrul actor Roger E. Mosley, vedeta „Magnum P.I.” a murit într-un mod tragic la vârsta de 83 de ani, în cursul...420
La show-ul de televiziune „Sunt celebru, scoate-mă de aici!” vor participa 12 celebrităţi care se vor lupta...321
O replică a 'Tronului de Fier' din serialul "House Of The Dragon", un prequel al celebrei producţii HBO "Game of...238
Filmul de acţiune '"Bullet Train", punctat de gaguri şi umor negru, a debutat pe primul loc în box office-ul...290
Un nou vaccin anti-COVID-19 considerat eficient împotriva subvariantei Omicron va fi disponibil pentru populaţia din...205
O bombă din Al Doilea Război Mondial a fost detonată duminică în nordul Italiei, într-o operaţiune în care 3.000...204
Hong Kong va reduce perioada obligatorie de carantină efectuată într-un hotel special de la o săptămână la trei...217
Premierul ungar Viktor Orban, aflat în vacanţă pe litoralul croat, a fost la un pas să se scufunde acolo cu o barcă...1509
Un număr de 4.299 de persoane cu COVID sunt internate în unităţile sanitare de profil, cu 305 mai multe faţă de...207
Un număr de 3.726 de doze de vaccin Pfizer, Moderna şi Johnson&Johnson au fost administrate în săptămâna 1 - 7...190
Managerii de spitale au reticențe în a raporta infecțiile nosocomiale pentru că acest lucru ar duce la depunctarea...494
Distribuirea pastilelor de iodură de potasiu se face în scopul administrării la persoanele de până în 40 de ani...481