REPLICA ONLINE CONSTANTA

14° Constanța Joi, 25 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6710
14° Constanța Joi, 25 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6710
 

Guvernul a aprobat programul 'Gala Cercetării Româneşti'

Guvernul a aprobat programul 'Gala Cercetării Româneşti'

Victor ROTARU 27 mai 2023 | 00:00 425

Guvernul a aprobat, vineri, prin hotărâre, programul "Gala Cercetării Româneşti", potrivit căruia vor fi premiate "cele mai luminate minţi ale cercetării româneşti din ţară şi din străinătate", bugetul anual alocat fiind de 3.300.000 lei, care se indexează cu rata anuală a inflaţiei, anunţă un comunicat al Executivului.

Guvernul a aprobat programul 'Gala Cercetarii Romanesti'

Programul îşi propune să promoveze o cultură naţională a cercetării, arată sursa citată.

Premiile vor purta numele unor mari cercetători români, fiecare fiind de câte 300.000 lei:

* premiul "Henri Coandă" - 300.000 lei;
* premiul "Ana Aslan" - 300.000 lei;
* premiul "George Constantinescu" - 300.000 lei;
* premiul "Nicolae Titulescu" - 300.000 lei;
* premiul "Hermann Oberth" - 300.000 lei;
* premiul "Nicolae Vasilescu Karpen" - 300.000 lei;
* premiul "Traian Vuia" - 300.000 lei;
* premiul "Aurel Vlaicu" - 300.000 lei;
* premiul "Mina Minovici" - 300.000 lei;
* premiul "Victor Babeş" - 300.000 lei;
* premiul "Ion Cantacuzino" - 300.000 lei;

Bugetul total anual alocat Galei este de 3.300.000 lei, care se indexează cu rata anuală a inflaţiei, precizează Executivul.

De asemenea, selecţia premianţilor Galei va fi realizată "pe criterii competitive şi meritocratice", pe baza unei aplicaţii formulate de către fiecare candidat şi depusă exclusiv în format electronic, în condiţiile stabilite prin regulamentul de organizare şi funcţionare al Galei.

"Selecţia premianţilor se realizează de către o comisie de evaluare independentă, formată din specialişti în domeniile pentru care se acordă premii, numiţi prin ordin al ministrului Cercetării, Inovării şi Digitalizării. Acordarea de premii marilor cercetători români va avea un efect de geo return în economia naţională, deoarece aceştia vor fi tentaţi să revină în ţară şi să efectueze cercetare aplicativă şi pe teritoriul României, în domenii în care producţia în serie generată de rezultatul cercetării determină creşteri semnificative în unele sectoare ale economiei (industrie farmaceutică, industrie IT etc)", mai arată Guvernul, potrivit agerpres.ro

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
guvernul sustine cercetarea: ii pune la dispozitie gratuit, butuci. o intareste prin paticiparea lui ciuca si bode, eventual si ciolacu.
0
0

REPLICA

LOTO

6/49
471728292640
5/49
9192143025
joker
26141111218