REPLICA ONLINE CONSTANTA

14.6° Constanța Mie., 8 Mai 2024
Anul XX Nr. 6723
14.6° Constanța Miercuri, 8 Mai 2024 Anul XX Nr. 6723
 

Guvernul a aprobat Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 - 2030

Guvernul a aprobat Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 - 2030

Victor ROTARU 13 aprilie 2024 | 00:00 132

Guvernul a aprobat Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 - 2030, a anunţat purtătorul de cuvânt al Executivului, Mihai Constantin.

Guvernul a aprobat Strategia Nationala de Educatie Financiara pentru perioada 2024 - 2030

"Prin lege, din 2022, data de 11 aprilie este instituită ca Ziua Educaţiei Financiare. Fix astăzi, pe 11 aprilie, a fost adoptată de către Guvern Strategia Naţională de Educaţie Financiară pentru perioada 2024 - 2030, prin care Guvernul îşi propune să crească nivelul de cunoştinţe şi competenţe al românilor şi operatorilor economici din România în domeniul financiar, astfel încât ei să poată lua deciziile legate de bani în cunoştinţă de cauză şi după evaluarea cât mai corectă a oportunităţilor, dar şi a riscurilor", a declarat Constantin, într-o conferinţă de presă, la Palatul Victoria.

El a precizat că măsurile cuprinse în strategie susţin şi implementarea unui obiectiv important de dezvoltare durabilă inclus în PNRR - educaţia de calitate şi reprezintă şi o ţintă în vederea accederii ţării noastre la OCDE.

"Strategia Naţională de Educaţie Financiară se adresează mai multor grupuri-ţintă, în funcţie de care sunt structurate şi direcţiile principale de acţiune şi anume: copii şi tineri până la 25 de ani (preşcolari, elevi, studenţi); populaţie adultă, adică persoane peste 18 ani, în acest grup fiind incluse atât cele care desfăşoară activităţi generatoare de venituri, cât şi cele care nu obţin niciun fel de venit şi operatorii economici", a precizat Mihai Constantin.

Potrivit acestuia, strategia urmează să fie implementată printr-o serie de măsuri la nivelul Ministerului Educaţiei şi a fost elaborată în cadrul unui parteneriat între Ministerul Educaţiei, Ministerul Finanţelor, Banca Naţională a României, Autoritatea de Supraveghere Financiară, Asociaţia Română a Băncilor şi ANPC.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212