Guvernul a desființat Agenția Antidrog pentru că nu și-a făcut treaba... dar a înființat alta, cu același obiectiv
Guvernul a desființat Agenția Antidrog pentru că nu și-a făcut treaba... dar a înființat alta, cu același obiectiv
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCombaterea flagelului drogurilor înseamnă mult mai mult decât aplicarea legii penale. Aceasta implică linii de acțiune care țin de asistența medico-socială. Este nevoie totodată de o intervenție pe toate canalele de care statul și societatea civilă dispun pentru a maximiza activitatea de prevenție și reducere a riscurilor. Nu în ultimul rând, complexitatea abordării și pârghiile instituționale ce pot fi mobilizate necesită o capacitate crescută de management și elaborare a politicilor, dintr-o perspectivă care să acorde importanța cuvenită tuturor componentelor. Iar Statul Român, în loc să înființeze centrele de sănătate mintală și pentru prevenirea adicțiilor, înființează o companie de stat care să mai mănânce niște bani chipurile pentru elaborarea și monitorizarea Strategiei naţionale antidrog şi a planului său de acţiune. Este vorba despre Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, care îi ia locul Agenției Naționale Antidrog, desființată de Guvern pentru că... nu și-a făcut treaba.
Rareș-Petru Achiriloaie, Luciana Elena Buliga
Prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2024 s-a aprobat înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, a centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative. Prin acest act normativ se realizează cadrul instituțional din România cu privire la lupta antidrog. Am mai avut o altă instituție de acest gen, înființată fix cu același scop, dar a fost desființată de Guvern, pentru că doar sugea bani iar rezultatele erau zero.
Astfel, prin acest act normativ s-a aprobat înființarea Agenţia Naţională pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor - ANPCDDA, care îi ia locul, practic, Agenției Naționale Antidrog, ca organ de specialitate al administrației publice centrale cu personalitate juridică, aflată în cadrul aparatului de lucru al Guvernului, în subordinea Cancelariei Prim-Ministrului și în coordonarea prim-ministrului.
Așa cum am spus, în România, responsabilitatea coordonării generale a politicilor de prevenire, a aparținut Agenţiei Naţionale Antidrog (ANA), instituţie specializată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne. Conform Hotărârii Guvernului nr. 461/2011, aceasta avea un set de atribuții care includeau coordonarea politicilor anti-drog, elaborarea și monitorizarea Strategiei naţionale antidrog şi a planului său de acţiune, efectuarea de studii și cercetări privind fenomenul traficului și consumului de droguri, precum și oferirea de servicii de asistență integrată pentru consumatori prin intermediul a 47 de Centre de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog (CPECA).
Guvernanții au închis ANA ca să deschisă o altă agenție la fel sau poate mai păguboasă
La mai mult de un deceniu de la înființarea ANA, guvernanții și-au dat seama că instituția a rămas cu mult în urmă prevenției și asistenței, inclusiv de operaționalizare a propriilor structuri. Astfel, potrivit raportului de audit al Curții de Conturi, publicat în septembrie 2023, s-a constatat că prin forma de organizare și funcționare a ANA nu se asigură serviciile minime de asistență integrată la nivelul fiecărui centru de prevenire, evaluare și consiliere antidrog județean și fiecărui potențial beneficiar.
Drept urmare, prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2024, în mandatul lui Marcel Ciolacu, s-a aprobat înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale pentru Politici şi Coordonare în Domeniul Drogurilor şi al Adicţiilor, a centrelor de sănătate mintală şi pentru prevenirea adicţiilor, precum şi pentru modificarea unor acte normative. Ca urmare a intrării în vigoare Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 147/2024, ANA s-a desființat și a fost înființată ANPCDDA.
...cu 50 de angajați
Agenţia va fi condusă de un preşedinte, cu rang de secretar de stat, și de un vicepreşedinte, cu rang de subsecretar de stat, numiți și eliberați din funcție prin decizie a prim-ministrului. Personalul Agenției este format din funcţionari publici şi personal contractual. În cadrul Agenției pot fi încadrați prin detașare funcționari publici cu statut special din cadrul Ministerului Afacerilor Interne potrivit prevederilor art. 1 alin. (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 147/2024. Numărul maxim de posturi stabilit pentru Agenţie este de 45. Statul de funcţii şi regulamentul de organizare şi funcţionare ale Agenţiei se aprobă prin ordin al președintelui Agenției. Agenția este finanţată integral de la bugetul de stat, prin bugetul Secretariatului General al Guvernului.
Agenția Națională Antidrog (ANA) predă Ministerului Afacerilor Interne (MAI) pe bază de protocol predare-primire execuția bugetară până la data semnării protocolului și prevederile bugetare aferente acestuia, pentru sursa de finanțare A „Integral de la buget”, cu excepția execuției bugetare aferentă sursei de finanțare „Integral de la buget” și prevederile bugetare corespunzătoare în limita cărora s-a asigurat contribuția națională aferentă finanțării externe nerambursabile.
Ministerul Afacerilor Interne predă pe baza de protocol de predare-preluare Secretariatului General al Guvernului prevederile bugetare neutilizate pe anul în curs aferente ANA pentru sursa de finanțare A ”Integral de la buget”, precum și execuția bugetară aferentă sursei de finanțare A ”Integral de la buget” și prevederile bugetare corespunzătoare în limita cărora s-a asigurat contribuția națională aferentă finanțării externe nerambursabile.
Revenind la Agenția Națională Antidrog, aceasta s-a evidențiat, însă nu pentru rezultate vizibile în combaterea consumului de droguri, ci pentru salariul impresionant al directoarei sale, Ramona Dabija, care câștiga anual 117.698 de lei, echivalentul a 10.000 de lei pe an. În timp ce numărul tinerilor care se confruntă cu dependența de substanțe este în creștere, iar programele de prevenție sunt subfinanțate sau pur și simplu inexistente, veniturile directoarei arătau că „lipsa de fonduri“ e valabilă doar pentru activitățile din teren.
Plenul Camerei Deputaților a adoptat joi proiectul
Joi, 4 decembrie, în plenul Camerei Deputaților, a fost adoptat proiectul care înființează Agenția. Având în vedere că noua agenție se înființează prin preluarea atribuțiilor fostei Agenții Naționale Antidrog privind prevenirea consumului ilicit de droguri, nu ne rămâne decât să sperăm că nu va prelua și... metehnele acesteia. Mai ales dacă vor activa în cadrul noii agenții aceiași oameni care au mâncat degeaba zeci de mii de lei pe lună de la stat. Și, cel mai probabil, așa se va întâmpla!
Numiri politizate la conducerea noii Agenții: un absolvent SNSPA și o farmacistă
Ce știm sigur este că Agenția nu va mai fi condusă de Dabija. Rareș-Petru Achiriloaie a fost numit în funcția de președinte, cu rang de secretar de stat, al Agenției Naționale pentru Politici și Coordonare în Domeniul Drogurilor și al Adicțiilor. Acesta a fost, din 2023, președintele Autorității Naționale pentru Protecția Drepturilor Copilului și Adopție, Ministerul Familiei, Tineretului și Egalității de Șanse și este absolvent SNSPA. Cu studii în științe politice, CV-ul acestuia arată că acesta nu are nicio experiență sau pregătire în domeniul politicilor publice privind consumul de droguri.
Vicepreședinte este Luciana Elena Buliga, farmacistă din Botoșani și fostă consilieră județeană PNL, a cărei experiență limitată în domeniu ridică semne de întrebare asupra relevanței numirii.
Pe profilul ei de LinkedIn, aceasta precizează că din 2013 este farmacist în cadrul farmaciilor Far Galenus, iar din anul 2017 a lucrat ca director medical la Casa Octavian din Sucevița, până în anul 2022. Nu sunt trecute alte locuri de muncă sau studiile urmate. Lanțul de farmacii Far Galenus este afacere deschisă în anul 1993 și e deținută în fapt de mama acesteia, având o cifră de afaceri de 16,7 milioane lei în 2023, cu un profit net de 630.000 lei.
Buget de 7 milioane de lei, jumătate se duce pe salarii
Agenția a primit, pe anul 2025, un buget de aproape 7 milioane de lei, dintre jumătate din sumă se duce pe salariile angajaților. Ca o paranteză, menționăm că președintele are o leafă de peste 16.000 de lei, iar vicepreședinta lui-peste 14.000 de lei. Șeful de personal are peste 12.000 de lei, iar cea mai mică leafă este de 6.626 lei.
Doar pentru luna octombrie, salariile au fost în valoare de 1,2 milioane de lei, la care se adaugă alte cheltuieli de întreținere, ajungându-se, în final, la o execuție bugetară, pe luna octombrie, în valoare de peste 2 milioane de lei.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
10.4° Constanța 



_pdf.png)

















