REPLICA ONLINE CONSTANTA

17° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
17° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Guvernul a înființat Garda Forestieră Națională care va lupta împotriva tăierilor ilegale de păduri

Guvernul a înființat Garda Forestieră Națională care va lupta împotriva tăierilor ilegale de păduri

Replica API 1 iulie 2021 | 00:24 744

Executivul aprobat, miercuri, OUG pentru înființarea Gărzii Forestiere Naționale, anunță Ministerul Mediului. Tanczos Barna spune că măsura a fost luată pentru obținerea unor rezultate mai bune în lupta împotriva infracționalității de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri, potrivit Mediafax, citat de digi24.ro.

Foto: Profimedia Images

Guvernul a aprobat, prin Ordonanță de Urgență, la propunerea Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, înființarea Gărzii Forestiere Naționale.

„Această măsură vine ca urmare a evoluției continue a activităților în domeniul silvic, în vederea obținerii unor rezultate mai bune în lupta împotriva infracționalității de mediu, în special a tăierilor ilegale de păduri, dar și pentru întărirea capacității de control și monitorizarea fondului forestier”, a subliniat ministrul Barna Tanczos.

Garda Forestieră Națională este instituţie publică ce va funcţiona ca structură de specialitate a administraţiei publice centrale care răspunde de silvicultură, cu personalitate juridică, finanţată integral de la bugetul de stat și se va afla în subordinea autorităţii publice centrale pentru silvicultură.

Conducerea Gărzii Forestiere Naționale este asigurată de un inspector general cu rang de secretar de stat, care are calitatea de ordonator secundar de credite, ajutat de un inspector general adjunct, cu rang de subsecretar de stat, angajați în condițiile legii. Gărzile Forestiere trec în subordinea Gărzii Forestiere Naționale, ca instituții publice cu personalitate juridică.

Principalele atribuții ale Gărzii Forestiere Naționale constau în:

• coordonarea activității gărzilor forestiere;

• avizarea propunerilor de acte normative emise de gărzile forestiere;

• controlarea aplicării regimului silvic în fondul forestier național și în vegetația forestieră din afara fondului forestier național;

• controlarea aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic național;

• controlarea trasabilității materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare;

• realizarea de sinteze și analize de risc privind fondul forestier național și fondul cinegetic.

Totodată, Gărzile forestiere vor avea ca atribuții implementarea, monitorizarea și controlarea aplicării regimului silvic în fondul forestier național și în vegetația forestieră din afara fondului forestier național, dar și a aplicării regimului cinegetic în fondul cinegetic național. Gărzile forestiere vor monitoriza și controla trasabilitatea materialelor lemnoase, conform prevederilor legale în vigoare și vor elabora rapoartele operative pe care le vor transmite către Garda Forestieră Națională, în vederea realizării de sinteze și analize de risc privind fondul forestier național și fondul cinegetic. Organizarea, funcționarea și repartizarea numărului de posturi pentru Garda Forestieră Națională și Gărzile Forestiere se stabilesc prin hotărâre a Guvernului, în termen de maximum 60 de zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
e cumva 1 aprilie azi?
0
0
akm-uri ? Sau facem juma-juma ?
1
0
Garda asta o sa asigure protectia hotilor de lemn si din cand in cand o sa prinada cate un fraier mic cu mult tam, tam.
6
0
Garda forestiera facuta din pionii lor ca sa nu se mai ajunga direct la.aia mari, sa cada toata vina pe fraierii astia.
7
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272