REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Vin., 17 Mai 2024
Anul XX Nr. 6732
8.4° Constanța Vineri, 17 Mai 2024 Anul XX Nr. 6732
 

Guvernul a trimis Comisiei Europene cererea de plată nr. 3 din PNRR; finanţare de 2,7 miliarde de euro

Guvernul a trimis Comisiei Europene cererea de plată nr. 3 din PNRR; finanţare de 2,7 miliarde de euro

Victor ROTARU 18 decembrie 2023 | 00:00 183

Guvernul a trimis Comisiei Europene cererea de plată numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), ce implică o finanţare netă de 2,7 miliarde euro.

Guvernul a trimis Comisiei Europene cererea de plata nr. 3 din PNRR; finantare de 2,7 miliarde de euroGuvernul României

Potrivit unui comunicat al Executivului, din această sumă, peste 1,85 miliarde de euro reprezintă granturi, iar 811 milioane vor proveni din împrumuturi.

Cererea de plată numărul 3 din PNRR acoperă un număr total de 74 ţinte/jaloane aferente trimestrului III 2022 şi trimestrului IV 2022.

"În bugetul pentru 2024, aprobat aseară de Guvern, am asigurat finanţare pentru continuarea programelor noastre sociale şi am prevăzut un buget istoric pentru investiţii. Din cele peste 120 de miliarde de lei alocate investiţiilor, peste 81 de miliarde de lei reprezintă proiecte finanţate din fonduri externe şi PNRR. Acest fapt arată angajamentul nostru de a lucra pentru obţinerea banilor europeni, fie că provin din programele operaţionale, PNRR şi orice altă sursă de finanţare", a afirmat premierul Marcel Ciolacu, citat în comunicat.

Sumele aferente cererii de plată nr. 3 se vor adăuga sumei de 9,1 miliarde euro încasată de România, prin PNRR, reprezentând prefinanţarea în procent de 13% cu o valoare de 3,79 miliarde euro, cererea de plată nr. 1, cu o valoare de 2,56 miliarde euro, şi cererea de plată nr. 2 cu o valoare de 2,75 miliarde euro, precizează sursa citată.

"Alocarea PNRR modificată prin Decizia de implementare a Consiliului din data de 11 Decembrie 2023 este de 28,5 miliarde euro (14,9 miliarde euro sub formă de împrumuturi, 13,6 miliarde euro sub formă de granturi) şi acoperă 66 de reforme şi 111 investiţii (177 de măsuri), structurat în jurul a 16 componente. Planul revizuit conţine 518 ţinte şi jaloane", potrivit agerpres.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468