Guvernul concediază șefii de la trei companii de stat din Constanța pentru a salva fonduri de 300 de milioane de euro
Guvernul concediază șefii de la trei companii de stat din Constanța pentru a salva fonduri de 300 de milioane de euro
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAdministratorii de la trei mari companii de stat care activează în Constanța vor fi dați afară pentru a arăta Comisiei Europene că România poate să numească și în mod transparent șefi cu adevărat competenți la conducerea societăților sale. Guvernul speră să recupereze astfel 300 de milioane de euro din banii PNRR, pe care România îi pierdea pentru că cei de la putere au insistat să numească incompetenți sau într-un mod netransparent oameni la șefia companiilor de stat. Măsura vizează 8 companii din domeniul energetic, 3 dintre acestea vizând direct Constanța: Nuclearelectrica, Midia Green Energy SA și Oil Terminal SA.
Trei mari companii de stat cu o pondere majoră în economia Constanței vor avea în curând noi consilii de administrație, după ce Guvernul a aprobat o Ordonanță de Urgență 4/2025 care permite demiterea, înainte de expirarea mandatelor, a membrilor din consiliile de administrație sau de supraveghere de la companiile de stat, cu plata a maximum 6 remunerații. Este vorba în principal despre 8 companii controlate de Ministerul Energiei, care a cerut deja convocarea adunărilor generale pentru a fi făcute modificările.
Lista companiilor de stat la care se vor schimba de urgență șefii
Potrivit informațiilor obținute de Hotnews de la Ministerul Energiei, este vorba despre Midia Green Energy SA Năvodari, Electrocentrale Craiova SA, Complexul Energetic Oltenia SA, Hidroelectrica, Romgaz, Nuclearelectrica, Conpet și Oil Terminal SA.
Comisia Europeană a suspendat parțial în octombrie 2024 plățile din PNRR, pe cererea de plată nr. 3, pentru România.
Printre motive este modul netransparent și nebazat pe competență în care Guvernul face numirile la șefia companiilor energetice de stat. Acest jalon valorează 300 de milioane de euro din cele 1,1 miliarde de euro suspendate.
Prin OUG 4/2025 și schimbarea de urgență a administratorilor de la companiile amintite, guvernanții speră să obțină cele 300 de milioane de euro blocate din cauza nerespectării acestui criteriu.
Midia Green Energy SA Năvodari
Cine sunt administratorii din Constanța care vor fi dați afară
Cele trei companii din Energie cu activitate în Constanța vizate de schimbări aduc sume uriașe de bani la bugetul de stat.
În acest moment, Nuclearelectrica este condusă de un Consiliu de Administrație din care fac parte Teodor Chirica, Vasilica Grăjdan, Elena Popescu, Cosmin Ghiță, Remus Vulpescu și Dumitru Chirleșan. Mandatele acestora expirau în 2026 pentru o parte din ei și în 2027 pentru alții.
La rândul său, activitatea Midia Green Energy SA Năvodari este coordonată de un CA alcătuit din Mustafa Sinan, Petre Iulian Nicolescu, Sorin Popescu, Utekov Yedil și Suleimanov Albert.
În fine, Oil Terminal SA Constanța, a treia companie de stat de la malul mării la care statul schimbă șefii pentru a recupera 300 de milioane de euro de la UE, este condusă de un CA compus din Cristian Florin Gheorghe, Ramona Ungur, Aurelian Ovidiu Andrei, George Teșeleanu, Sebastian Valentin Bodu, Ionuț Stelian Micu și George Silvian Mișa. Și în cazul acestora, mandatele urmau să expire în aprilie 2027.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
16.4° Constanța 















