Guvernul i-a atribuit un apartament de protocol, ca fost președinte al României, lui Traian Băsescu. Decizia a fost secretizată
Guvernul i-a atribuit un apartament de protocol, ca fost președinte al României, lui Traian Băsescu. Decizia a fost secretizată
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestGuvernul a aprobat, în ședința de joi, alocarea unui apartament pentru fostul președinte Traian Băsescu. Purtătoarea de cuvânt a Executivului a transmis că locuința va fi într-un bloc, după ce documentul inițial, care a fost amânat de mai multe ori, indica o întreagă vilă din nordul Capitalei. Traian Băsescu ar fi cerut ca documentul de atribuire să fie secret.
Guvernul a aprobat, în ședința de joi, alocarea unui apartament pentru fostul președinte Traian Băsescu. Purtătoarea de cuvânt a Executivului a transmis că locuința va fi într-un bloc, după ce documentul inițial, care a fost amânat de mai multe ori, indica o întreagă vilă din nordul Capitalei. Traian Băsescu ar fi cerut ca documentul de atribuire să fie secret.
Ea fost întrebată din ce raţiuni o hotărâre referitoare la atribuirea unei locuinţe unui fost şef de stat are caracter clasificat.
„A fost solicitarea beneficiarului care, presupun, nu doreşte ca adresa să fie publică, ceea ce implică şi nişte chestiuni de securitate, desigur”, a explicat Ioana Dogioiu.
Inițial, executivul luase în considerare casa situată în cartierul Primăverii, strada Emil Zola nr.2A, din Sectorul 1, însă fostul președinte a refuzat locuința. „Nu am informaţii nici despre vreun refuz, nici despre vreo schimbare faţă de documentul pe care l-aţi văzut săptămâna trecută pe ordinea de zi”, spunea purtătoarea de cuvânt a Guvernului, Ioana Dogioiu.
Traian Băsescu a solicitat RA-APPS atribuirea unei locuinţe în calitate de fost preşedinte al României, după ce Curtea Constituţională a stabilit la începutul lunii iulie că legea prin care se anulează drepturi ale persoanelor care au avut calitatea de şef al statului român este neconstituţională.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.5° Constanța 








.jpeg_t.jpeg)


.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)