REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.7° Constanța Mie., 23 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7591
17.7° Constanța Miercuri, 23 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7591
 

Guvernul României pregătește listarea la bursă a unor pachete de acțiuni ale companiilor de stat

Guvernul României pregătește listarea la bursă a unor pachete de acțiuni ale companiilor de stat

Marius Cristian NITU 5 octombrie 2025 | 00:00 1198

Guvernul României pregătește listarea la bursă a unor pachete minoritare din companii de stat strategice, promițând că nu va pierde controlul asupra acestora. Executivul susține că este „o zonă neexploatată suficient” și care trebuie activată urgent. În joc sunt miliarde de lei și un viitor mai transparent pentru economia de stat.

Guvernul Romaniei pregateste listarea la bursa a unor pachete de actiuni ale companiilor de stat

„Trebuie declanșată imediat”

Guvernul a anunțat intenția de a accelera procesul de listare la bursă a unor pachete minoritare din companii-cheie, de la Hidroelectrica la Romgaz și de la Nuclearelectrica la CEC și Aeroportul Otopeni. Mesajul este simplu și tăios: România are nevoie de bani, iar bursa este singura supapă credibilă în fața presiunilor bugetare.

Guvernul Romaniei pregateste listarea la bursa a unor pachete de actiuni ale companiilor de stat

Executivul a transmis că „este nevoie să se mobilizeze resurse pe piețele financiare din România” și că listarea unor pachete minoritare, fără pierderea controlului, ar însemna revigorarea bursei, transparență sporită și o administrare mai eficientă a companiilor de stat. În traducere liberă: statul nu mai are luxul amânărilor.

De la vorbe la miliarde

Analiștii CFA România pun cifrele pe masă. Vânzarea unor participații de 5–10% la marile companii de stat ar aduce la buget 12–18 miliarde de lei, echivalentul a 1% din PIB. Hidroelectrica singură ar putea genera 5–8 miliarde de lei printr-o vânzare parțială, fără ca statul să piardă pachetul majoritar. Romgaz ar adăuga încă 3–5 miliarde, iar Nuclearelectrica ar aduce între 1,5 și 2 miliarde.

În paralel, listarea unor companii nelistate – CEC, Eximbank, Aeroportul Otopeni, Complexul Energetic Oltenia – ar putea injecta încă 2–3 miliarde în piață. Sumele nu sunt doar teorie. Fondurile de pensii private, cu active de peste 30 de miliarde de euro, cer insistent noi oportunități de investiții. Apetitul există. Lipsește doar voința politică.

Guvernul are în față o oportunitate pe care nu își permite să o rateze. Bursa de Valori București se află la maxime istorice, iar interesul investitorilor străini pentru companiile românești solide a fost demonstrat în 2023, prin listarea Hidroelectrica – cel mai mare IPO din istoria pieței locale.

Guvernul Romaniei pregateste listarea la bursa a unor pachete de actiuni ale companiilor de stat

În loc să inventeze taxe absurde, precum celebra „taxă pe stâlp”, statul are în mâini o strategie curată: să folosească piața de capital pentru a finanța bugetul, pentru a disciplina companiile de stat și pentru a consolida o economie care altfel rămâne captivă improvizațiilor fiscale.

Mesajul oficial insistă pe ideea de „fără pierderea controlului”. Și are dreptate. Vânzarea unor pachete minoritare nu schimbă arhitectura puterii, dar schimbă regulile jocului. Companiile listate sunt obligate la transparență, la raportări trimestriale, la audit și la responsabilitate față de toți acționarii. Este ceea ce lipsește cronic în managementul de stat.

Pe termen lung, listările nu înseamnă doar bani la buget, ci și servicii mai bune pentru cetățeni, profituri mai mari și dividende consistente. Cu alte cuvinte, exact ce guvernele nu au reușit să obțină în ultimele decenii prin control total și politizare excesivă.

Problema reală este însă voința. România a mai cochetat cu ideea listărilor și a mai ratat ferestre de oportunitate. Azi, când deficitul bugetar presează și piețele externe nu mai oferă bani ieftini, statul nu are unde să se ascundă. Piața cere acțiune.

Guvernul Romaniei pregateste listarea la bursa a unor pachete de actiuni ale companiilor de stat

La Palatul Victoria, întrebarea nu este dacă există apetit, ci dacă există curaj. Fereastra se va închide rapid. Bursa este pe maxime, dar valurile globale sunt imprevizibile. Cine va explica cetățenilor că România a lăsat să-i scape miliarde doar pentru că decidenții au tremurat în fața propriilor umbre?

Deocamdată, guvernul promite. Spune că e „o zonă pe care nu am exploatat-o suficient și trebuie să o declanșăm imediat”. O spune bine. Dar piața nu așteaptă discursuri, ci ordine de vânzare. În lumea capitalului, timpul pierdut este bani pierduți.

România are șansa să pună Bursa de Valori pe harta lumii, să atragă capital străin și să reducă presiunea deficitului fără a jefui contribuabilii. Întrebarea rămâne: va alege guvernul să facă pasul sau va repeta scenariul clasic al amânărilor, lăsând din nou banii să treacă pe lângă el?

Un singur lucru e sigur: dacă nu va profita acum, România se poate gasi intr-o situatie critica in viitor unde negocierile vor decurge si mai mult in defavoarea ei. Piața are lichidități, fondurile de pensii așteaptă oportunități, investitorii străini privesc atent. Iar mingea este în terenul statului. 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Planului.Doar pe bucăți.Cctd. în matematică ar fi:ceea ce trebuia demonstrat.
0
1
pe bursele din ue ci pe bursa noastra pretul se stabileste la bursa pe baza cererii si ofertei asa e peste tot un mic numar de actionari privati va aduce o transparenta in management si cheltuieli se vor vedea mai rapid escrocheriile si se vor corecta mai repede fata de acum cand nu se corecteaza deloc de 35 de ani de jaf si risipa cu management politic psdnl; evident daca companiile statului nu aveau pierderi de miliarde acoperite de la buget si erau corect conduse nu era cazul; e ceva ce trebuia facut cu 30 de ani in urma ca toate celelalte in timpul asta s-au dat mii de miliarde de la buget ptr a acoperi gaurile
0
1
Dati-le si pastea si suntem asigurati ca nu mai vin rusii peste noi. Nu mai au ce sa ne ia.
2
1
Era si cazul, vindeti tot ca oricum statul doar le capuseaza si le transforma in gauri negre.
3
2
Acum, sunteti de acord ca sa ne vindem tara la bursele din UE? Ce zic suvernistii lui simeon si guru mic?
7
6
Cine stabileste pretul companiilor de stat guvernul? Stiti valoarea reala a Hidroelectrica 100 de miliarde de euro. Golanii astia vor sa o subevalueze la cateva miliarde de lei ca sa o cumpere cine trebuie de afara. Nu va lasati prostiti.
13
5