rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 6 iulie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

Guvernul va aproba creşterea voluntară, scutită de taxe, cu 200 de lei a salariului minim

Nicolae Ciucă și miniștrii săi au pe masă un proiect de Ordonanță de Urgență prin care salariile pot crește, de la 1 iunie până la 31 decembrie, cu 200 de lei.

Nicolae Ciucă

I. PROIECTE DE ORDONANȚE DE URGENȚĂ

1. PROIECT DE ORDONANȚĂ DE URGENȚĂ privind unele măsuri fiscale, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală

Proiectul prevede, printre altele, următoarele:

”Art. 1

(1) Începând cu data de 1 iunie 2022, prin derogare de la prevederile art. 78, art. 139 alin. (1), art. 140, art. 157 alin.(1) şi art. 220^4 alin.(1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în cazul salariaților care desfășoară activitate în baza contractului individual de muncă, încadrați cu normă întreagă, la locul unde se află funcția de bază, nu se datorează impozit pe venit și contribuții sociale obligatorii pentru o sumă de 200 lei reprezentând venituri din salarii și asimilate salariilor în următoarele situații:

a) angajatorii majorează voluntar, oricând în perioada 1 iunie - 31 decembrie 2022, inclusiv, nivelul salariului de bază lunar brut cu suma de 200 lei, respectiv de la 2550 lei la 2750 lei, pentru salariații care desfășoară activitate în baza contractelor individuale de muncă, în derulare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, în care nivelul salariului de bază lunar brut la aceeași dată, fără a include sporuri şi alte adaosuri, este egal cu nivelul salariului minim brut pe tară garantat în plată stabilit prin Hotărârea Guvernului nr. 1071/2021 pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată;

b) nivelul salariului de bază lunar brut stabilit potrivit contractului individual de muncă, fără a include sporuri şi alte adaosuri este de 2750 lei, în cazul persoanelor nou angajate în perioada cuprinsă între data 01 iunie și până 31 decembrie 2022, inclusiv.

(2) Prin derogare de la prevederile art. 77 alin. (2) din Legea nr. 227/2015, cu modificările şi completările ulterioare, suma de 200 de lei prevăzută la alin. (1), nu se ia în calcul pentru aplicarea deducerilor personale.

(3) Regimul fiscal prevăzut la alin. (1) și (2) se aplică în perioada în care salariul majorat/de încadrare, după caz, este menținut la nivelul de 2750 lei, pentru veniturile din salarii și asimilate salariilor realizate în intervalul 01 iunie - 31 decembrie 2022, inclusiv.

(4) Suma de 200 de lei prevăzută la alin. (1) se ajustează în funcție de:

i) perioada din lună pentru care s-a acordat majorarea salarială;

ii) data de la care angajații noi sunt încadrați în muncă la un nivel al salariului stabilit potrivit alin. (1) lit. b);

iii) fracția din lună pentru care se determină veniturile din salarii și asimilate salariilor;

iv) data de la care încetează contractul individual de muncă.

Art. 2

Prevederile art. 1 nu sunt aplicabile personalului salarizat potrivit Legii cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare”, scrie stiripesurse.ro.

marţi, 17 mai 2022705
GANDUL.RO
Mărturisire tulburătoare a tatălui Roxanei, românca ucisă de rechin, în Egipt
Comentarii

02Multa mwe cu kkt pnl(17 mai 20:50)
Multa mwe cu kkt pnl si sustinatorilor sai
mai mult...Ultima oră
6 iul 00:00Ultima orăPetre Daea contrazice Apele Române: 'Planta nu poate trăi fără apă'

Ministrul propus de PSD la Agricultură, Petre Daea, le-a cerut legumicultorilor să folosească toată apa de care...52

6 iul 16:02Ultima orăSe reia circulația pe Pasajul Superior de la Poarta 561
6 iul 15:56Ultima orăIncendiu la fostul Sanatoriu de Boli Venerice din Agigea. Video144
6 iul 00:00Ultima orăMircea Geoană își pregătește candidatura la prezidențiale

Secretarul general al NATO, Mircea Geoană, își pregătește terenul pentru candidatura la alegerile prezidențiale...129

6 iul 15:16Ultima orăMinistrul Mediului, vizită de lucru la Tortoman, împreună cu șeful CJ, Mihai Lupu171
6 iul 15:03Ultima orăSecuritatea festivalului NEVERSEA este asigurată de Zip Escort261
6 iul 00:00Ultima orăBraziliancă, fost fotomodel, ucisă de trupele rusești, în Ucraina

Un fost model brazilian, care s-a alăturat armatei ucrainene în urmă cu doar trei săptămâni, a murit într-un...295

6 iul 00:00Ultima orăViorel Hrebenciuc iese mai repede din închisoare181
6 iul 00:00Ultima orăOperațiuni de dezinsecție și deratizare în toate cartierele orașului163
6 iul 14:16Ultima orăMinistrul Boloș anunță câte carduri au fost emise până în prezent și dă vina pe criza globală de cipuri

Până miercuri, 6 iulie, au fost emise 1 milion de carduri pe care se încarcă ajutorul de 250 de lei pentru alimente...148

6 iul 13:53Ultima orăFostul șef al IPJ Călărași, trimis în judecată pentru mită și trafic de influență275
6 iul 13:53Ultima orăIncendiu în localitatea Luminița214
Vremea
30.5°26.8° - 30.5° miercuri, 6 iulie 2022
ConstanțaUmiditate: 47%
Vânt: 5.03 m/s
Presiune: 1012 milibari

Loto
6/49424419282613
5/403327383218
joker28272059
Horoscop
mai mult...SPSportRT
6 iul 21:36SportTenis: Djokovic, în semifinale la Wimbledon

Jucătorul sârb de tenis Novak Djokovic (3 ATP, principal favorit) s-a calificat miercuri în semifinalele turneului de...342

6 iul 21:36SportÎnot-CE 2022 de juniori: David Popovici, calificat fără emoţii în finala de la 200 m liber la Otopeni

David Popovici, dublu campion mondial de seniori, s-a calificat cu al doilea timp în finala probei de 200 m liber,...327

6 iul 21:34SportBaschetbalista americană arestată în Rusia îi scrie lui Joe Biden din închisoare

Starul baschetului feminin din SUA și, totodată, una dintre cele mai bune jucătoare de baschet din lume, Brittney...789

6 iul 21:35SportUn fotbalist din Premier League și al naționalei Angliei a fost arestat pentru viol

Un fotbalist din Premier League, care era așteptat să participe la Cupa Mondială din această iarnă, a fost arestat...483

Local
6 iul 23:43LocalBărbat în pericol de înec, la Techirghiol

Serviciul Județean de Ambulanță a fost solicitat să intervină marți, 5 iulie, în Techirghiol, la Zarguzon, acolo...698

6 iul 23:43LocalPompierii români intervin pentru stingerea unui incendiu la nord de Atena

Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă informează marţi că 28 de pompieri români cu trei maşini de stingere...368

6 iul 23:43LocalPrimele semnale ale crizei imobiliare: prețurile apartamentelor au scăzut în ultima lună

738

6 iul 23:42LocalAcesta este secretul pentru alegerea celui mai bun Crock Pot

Mesele gătite acasă sunt adesea prima victimă a unui program agitat. Dar dacă nu sunteți dispus să sacrificați...357

6 iul 23:42LocalAnunț al Societății Termoficare, legat de procesele verbale de stabilire a consumurilor de energie termică

Începând cu data de miercuri, 06 iulie 2022, până vineri, 08 iulie 2022, reprezentanţii asociaţiilor de...468

6 iul 23:12LocalCopiii ucraineni nu vor mai putea face şcoală în limba maternă la Constanţa

Şcoala ucraineană de la Constanţa ar putea fi închisă şi sute de copii refugiaţi din calea războiului ar...2123

6 iul 23:44LocalRAEDPP continuă reparația imobilelor din zona peninsulară

Regia Autonomă „Exploatarea Domeniului Public și Privat” Constanța continuă seria reparațiilor imobilelor...383

6 iul 23:44LocalInspectorii ITM, acțiuni de control în domeniul construcțiilor

Având în vedere obiectivele specifice ale Inspecției Muncii stabilite prin lege cât și prin Programul Cadru de...462

6 iul 23:44LocalBeți și fără permis, pe drumurile din Constanța

484

Politică
6 iul 00:07PoliticăIohannis: Nu avem un plan de a intra într-un procedeu de austeritate

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că în prezent nu există "un plan" pentru România de a intra...317

6 iul 00:06PoliticăIohannis: Este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat marţi că "este nevoie de revizuirea şi modernizarea Constituţiei", dar acest...284

6 iul 23:28PoliticăAUR solicită BNR scăderea dobânzilor

286

6 iul 00:07PoliticăGeoană: NATO nu are în vedere desfăşurarea de întăriri în Suedia şi Finlanda

NATO nu are în vedere desfăşurarea de întăriri în Suedia şi Finlanda după ce aceste două state vor deveni...256

6 iul 13:40PoliticăIohannis: Nu putem să dăm toţi banii pentru a subvenţiona preţul la benzină şi să nu facem investiţii

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, că statul român nu poate aloca toţi banii pentru a compensa...542

6 iul 00:06PoliticăOrban: Guvernul loveşte în micii întreprinzători, în acţionari, în românii cu venituri independente

Guvernul loveşte în micii întreprinzători, în acţionarii companiilor, în românii care obţin venituri din...346

6 iul 23:28PoliticăGabriela Firea anunță corectarea unei legi strâmbe și odioase

Ministrul Familiei, Gabriela Firea anunţă că părinţii copiilor cu afecţiuni grave - precum boli ale structurilor...478

6 iul 23:34PoliticăCurtea Europeană de Justiție nu va fi sesizată în dosarul Hidroelectrica, în care apare și Elena Udrea

DNA a primit răspuns negativ din partea magistraților Curții de Apel București la cererea de sesizare a Curții...387

6 iul 23:29PoliticăProiect: Impozitul specific va fi abrogat

779

Interviuri
19 mai 00:12InterviuriMohammad Murad: Nu m-am predat lui Cristian Radu și nu mă voi preda! VIDEO

A lăsat mediul de afaceri, după 30 de ani, pentru a începe o carieră în politică. Are încredere că poate schimba...7193

18 mai 00:10InterviuriLiviu Brăiloiu: Rămân în PSD. Bun, rău, de pușcăriași… eu acolo rămân. Video

Într-o perioadă în care toată lumea aleargă după putere și funcții, Tit Liviu Brăiloiu, fost senator PSD de...4187

17 mai 00:11InterviuriCoșa spune că autorecenzarea nu e periculoasă: Unele date sunt deja în sistem! Video

2581

20 iun 00:03InterviuriBombă! Eugen Teodorovici: Spitalul Județean Constanța nu e sigur; la primul cutremur, pică! Video

Fostul ministrul al Fondurilor Europene și al Finanțelor, Eugen Teodorovici, explică, într-un interviu acordat...4015

24 mai 00:05InterviuriCristinel Dragomir: PSD Constanța nu mai există din vina celor care îl conduc! Video

A fost două mandate vicepreședintele Consiliului Județean Constanța, dar și președinte interimar, după reținerea...4369

20 mai 00:11InterviuriLungoci: Făgădău a fost un bun manager, despre Mazăre am o reţinere... Video

Deputatul PSD, Lucian Lungoci, s-a aflat în studioul Replica de Constanţa, joi, 19 mai, unde a discutat despre legea...3382

7 mai 00:15InterviuriDezvăluiri! Care ar fi ”mecanismul jafului organizat din Mangalia”?! Video

Dacă în plan personal, Radu Cristian se poate lăuda cu o avere de invidiat, nu același lucru se poate spune despre...5783

5 mai 22:01InterviuriDelicoti: Legislația este problema reală a României în ceea ce privește administraţia publică! Video

Primarul din Poarta Albă, Vasile Delicoti, a fost prezent în studioul Replica de Constanţa, miercuri, 4 mai, în...2741

20 apr 00:04InterviuriLică Neagu: Tariful la taximetrie va fi de maxim 3,5 lei/km! Video

3020

Monden
6 iul 00:00MondenLindsay Lohan s-a făcut fată cuminte! Cu cine s-a căsătorit în secret

Lindsay Lohan, în vârstă de 36 de ani, este gata să lase trecutul întunecat în urmă și să înceapă o nouă...263

6 iul 00:00MondenCelebrul Woody Allen se retrage din lumea filmului, după acuzațiile sexuale?

Într-o apariție rară în spațiul public, regizorul și scenaristul Woody Allen, câștigător al premiului Oscar,...168

6 iul 00:00MondenTom Cruise, părăsit pentru un actor de mâna a doua! A fost înlocuit cu un „vegetarian păgân”

292

6 iul 00:00MondenRomanița Iovan a spus „DA”, în secret! Iubitul a cerut-o în căsătorie: „După 14 ani...”

Romanița Iovan a făcut marele anunț și a povestit că, după 14 ani de relație, iubitul ei, avocatul Iulian Gogan a...324

6 iul 09:37MondenRicky Martin, vizat de un ordin de protecție, în urma unui presupus abuz casnic

Ricky Martin, 50 de ani, este în centrul unui presupus scandal conjugal, în Puerto Rico, unde o instanță a emis un...289

6 iul 00:00MondenKim Kardashian, rateu de sute de dolari! O clientă a rămas cu gura căscată, iată ce a pățit

Kim Kardashian este fondatoarea brandului Skims care face furori la nivel global, având în vedere piesele comode și...280

6 iul 00:00MondenMarcel Iureş, omagiu lui Ion Caramitru: 'Sunt oameni care au în buzunarele lor binele făcut de Pino'

Gala Premiilor UNITER 2022, ediţia a 30-a, care anul acesta îi este dedicată lui Ion Caramitru, are loc la Palatul...257

6 iul 09:16MondenHBO Max opreşte producţiile din multe ţări europene

Warner Bros. Discovery a decis că este timpul să facă economii şi a oprit producţia de conţinut local din multe...192

6 iul 09:08MondenFilmul "Faithless", al cărui scenariu a fost scris de Ingmar Bergman, va fi adaptat într-un serial TV

149

Mapamond
6 iul 00:10MapamondSuedia și Finlanda au semnat protocolul de aderare la NATO

Suedia și Finlanda sunt așteptate au semnat marți protocolul oficial pentru aderarea la NATO. Cele două țări...331

6 iul 23:31MapamondGuvernatorul din Odesa le cere rușilor să capituleze

Două rachete rusești au lovit săptămâna trecută un bloc de apartamente cu mai multe etaje și un centru de...410

6 iul 23:31MapamondVladimir Putin se răzbună pe Recep Erdogan

1035

6 iul 23:33MapamondRăzboiul din Ucraina: un soldat francez în vârstă de 20 de ani a fost ucis în luptele de la Harkov

Un al doilea soldat francez a murit în luptă în Ucraina. Potrivit RTL, Adrien D., în vârstă de 20 de ani, a fost...336

6 iul 23:33MapamondKadîrov a regizat o scenetă ridicolă despre o falsă capitulare a Ucrainei

Liderul cecen, Ramzan Kadîrov, a angajat un actor care să joace rolul lui Volodimir Zelenski într-o scenetă în care...455

6 iul 23:33MapamondÎn timp ce rușii 'denazifică' Ucraina, Serghei Lavrov se afișează alături de o zvastică

Rusia numește războiul din Ucraina ”operațiune specială”, iar scopul declarat al acestei misiuni este...530

6 iul 23:32MapamondItalia a decretat stare de urgență din cauza secetei

Italia a declarat luni stare de urgenţă în cinci regiuni din nord şi a anunţat deblocarea unui fond de 36,5...407

6 iul 23:32MapamondUn tânăr sub 20 de ani a provocat măcelul de la parada de Ziua Americii. Video

Cel puţin şase persoane au fost ucise, iar alte 24 au fost rănite într-un atac armat, luni, în nordul Statelor...1237

5 iul 13:52MapamondBătaie cruntă între muncitori români și ucraineni, la o fermă

2178

Sănătate
6 iul 00:00SănătatePenurie de medici în Germania după noul val Covid-19: totul ar fi început după un eveniment

Spitalele din landul Schleswig-Holstein, situat în nordul Germaniei, se confruntă cu o penurie severă de personal...199

6 iul 00:00SănătateOrganizaţia Salvaţi Copiii: Fenomenul mamelor minore, unul cronicizat în România

Fenomenul mamelor minore este unul cronicizat în România, susţin reprezentanţii organizaţiei Salvaţi Copiii, fiind...159

6 iul 00:00SănătateLaboratorul francez Sanofi va distribui 30 de tipuri de medicamente pentru ţările sărace

165

6 iul 00:00SănătateAtenție! Ibuprofenul ar putea afecta grav rinichii; simptomele pot apărea la glezne

Crampe sau dureri menstruale, febră sau inflamație, migrene sau disconfort cauzat de artrită: nu-i nicio problemă!...223

6 iul 00:00SănătatePrimele simptome că ai tiroida „leneșă.” Tot organismul are de suferit

Hipotiroidismul este o afecțiune des întâlnită mai ales la femeile de peste 55 de ani, o boală în care glanda...270

6 iul 21:42SănătateRafila: Există suficient vaccin în depozite, avem peste opt milioane de doze şi la medicii de familie

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, anunţă că activitatea de vaccinare anti-COVID se va derula prin...173

6 iul 00:00SănătatePremieră: O pacientă care suferă de 14 ani de diabet a primit o pompă cu insulină

O pacientă care suferă de diabet zaharat de mai bine de 14 ani și care era dependentă de injecțiile cu insulină a...176

6 iul 00:00SănătateMS: 7.726 de cazuri noi de infectare cu SARS-CoV-2 în ultima săptămână, aproape dublu faţă de perioada precedentă

Un număr de 7.726 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS-CoV-2 au fost înregistrate în perioada 27 iunie - 3...176

6 iul 00:00SănătateMS: 52 de persoane cu COVID-19 - la terapie intensivă; 16 decese raportate în ultima săptămână

173

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT