REPLICA ONLINE CONSTANTA

17.1° Constanța Sâm., 4 Mai 2024
Anul XX Nr. 6719
17.1° Constanța Sâmbătă, 4 Mai 2024 Anul XX Nr. 6719
 

Hagi a fost chemat să antreneze echipa națională

Hagi a fost chemat să antreneze echipa națională

Replica API 23 noiembrie 2021 | 23:51 1395

Preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, s-a întâlnit cu tehnicianul echipei Farul, Gheorghe Hagi, şi i-a oferit acestuia postul de selecţioner, însă fără succes.

"Ne-am întâlnit, am avut o discuţie în care, de la bun început, lucrurile erau clare. Am spus că, dacă sunt acţionar majoritar, nu pot să fiu în altă parte, pentru că ies alte speculaţii. Am discutat două ore şi am discutat, dar nu a existat absolut nicio cale care putea să schimbe situaţia asta de până acum. Nu ştiu ce era dacă eram acţionar minoritar, cred era total diferit. Nici n-am vrut să încercăm, pentru că eu nu vreau să creez confuzie unde mă duc, vreau să lucrez unde lucrurile sunt foarte clare, obiective clare şi proiect ambiţios. V-am spus că am o singură strategie, aceea de a încerca să devin cel mai bun. Am şi eu părerea şi opinia mea, cum şi dvs aveţi să spuneţi ce gândiţi. Eu am dreptul să spun cum văd lucrurile din punctul meu de vedere. A fost o situaţie, lucrurile sunt clare, Ilie v-a zis bine, eu îmi văd de drumul meu, îmi continui proiectul, încerc să fac lucrurile cum le gândesc, sunt acţionar, sunt şi manager. Eu vreau să mă dezvolt cum trebuie, pentru că vreau să lucrăm frumos şi nu are rost să interpretăm ce nu trebuie", a declarat Hagi la Digi Sport, relatează NEWS.RO.

Anterior, Ilie Dumitrescu a explicat, tot în emisiunea Digi Sport Special, că lui Hagi i s-a propus un proiect pe patru ani. “Este extrem de complicat în momentul de faţă ca Gică Hagi să preia echipa naţională. Ar fi fost primul caz din lume ca un patron de club să preia o echipă naţională. Hagi este un om corect, care nu vrea să creeze probleme echipei naţionale. S-ar fi dus în zona aia de conflict de interese. Ştiu cât de mult şi-ar fi dorit Hagi să fie selecţionerul echipei naţionale. Hagi i-a mulţumit lui Răzvan Burleanu, dar i-a spus că nu se poate. El vrea să preia echipa naţională atunci când va fi doar antrenor, să nu mai fie şi patron la Farul", a spus Dumitrescu, scrie stiripesurse.ro.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272