Halep a răbufnit după ce a auzit declarațiile Carolinei Wozniacki: „Să i se traducă, dacă nu înțelege“
Halep a răbufnit după ce a auzit declarațiile Carolinei Wozniacki: „Să i se traducă, dacă nu înțelege“
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestSimona Halep (32 de ani) a revenit în țară după ce a participat la turneul de la Miami. Ea a pierdut în primul tur, cu Paula Badosa, scor 6-1, 4-6, 3-6.
La ieșirea de pe aeroportul Henri Coandă, în fața microfoanelor, Simona Halep a avut un nou răspuns pentru daneza Caroline Wozniacki, cea care a declarat la Miami Open că jucătorii care au fost depistați pozitiv nu ar trebui să primească wild-card la turnee, o trimitere clară spre statutul jucătoarei noastre, scrie gsp.ro.
„Nici nu m-am mai gândit la acest subiect. Pot să repet ce am mai zis. Ar fi bine să citească decizia TAS mai bine. Iar dacă nu înțelege, să i se traducă”, a declarat Simona Halep pe aeroport, la revenirea în România, când a fost întrebată despre Caroline Wozniacki.
Ce a spus Caroline Wozniacki
„În primul rând, mereu mi-a plăcut de Simona. Am avut o relație bună. Și în trecut am vorbit deschis despre ce cred în legătură cu dopajul. Ideile mele nu s-au schimbat. Întotdeauna mi-am dorit un sport curat, corect pentru toți. Nu mă refer direct la Simona, dar, dacă cineva trișează intenționat, dacă cineva a fost testat pozitiv...
Înțeleg de ce un turneu vrea un nume mare pe tablou, dar eu cred, și nu este un atac la cineva anume, că acești oameni nu ar trebui să primească wild-card-uri!
Dacă vrei să revii și a fost vorba de o greșeală, înțeleg, dar trebuie să o iei de jos ca să ajungi înapoi în vârf. Asta e părerea mea despre astfel de lucruri”, a spus Caroline Wozniacki la conferința de presă după victoria în fața Clarei Burel, scor 6-1, 6-4, conform The Tennis Letter, citează stiripesurse.ro.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News