REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Lun., 6 Mai 2024
Anul XX Nr. 6721
9.4° Constanța Luni, 6 Mai 2024 Anul XX Nr. 6721
 

Handbal feminin: Anita Gorbicz, aleasă preşedintă a clubului Gyori Audi ETO KC

Handbal feminin: Anita Gorbicz, aleasă preşedintă a clubului Gyori Audi ETO KC

Replica API 8 aprilie 2022 | 00:00 297

Fosta jucătoare maghiară Anita Gorbicz (38 ani) a fost aleasă în funcţia de preşedintă a clubului de handbal feminin Gyori Audi ETO KC, pentru un mandat de trei ani, potrivit portalului Handball-Planet, care citează site-ul grupării.

Anita Gorbicz

Mai mulţi membri ai biroului de conducere al clubului au precizat că nu ar putea să îndeplinească îndatoririle funcţiei de preşedinte în viitor, iar acest fapt a făcut posibilă candidatura fostei handbaliste.

Conform statutului, noul birou executiv trebuia să aleagă preşedintele din rândul membrilor săi, astfel că Anita Gorbicz a fost votată în unanimitate la adunarea desfăşurată marţi, citează Agerpres.

''Este o mare onoare, dar în acelaşi timp şi o mare responsabilitate, să fiu aleasă preşedinta iubitului meu club. ETO a fost viaţa mea încă de când eram copil. Aici am jucat, aici m-am antrenat, aici am obţinut toate succesele mele, e practic imposibil de descris ce datorez clubului. A fost clar pentru mine că voi putea ajuta clubul în această situaţie şi am acceptat nominalizarea'', a declarat Gorbicz.

''Ca fost căpitan al echipei ştiu cât de importantă este munca în echipă şi că pot fi din nou un lider bun de 'echipă', însă acum va fi din birou, în loc de teren. Clubul va funcţiona în forma sa actuală până pe 30 iunie 2022'', a precizat Anita Gorbicz.

Conform noii licenţe, jucătoarele minore din academia clubului vor rămâne din vară la entitatea care a existat şi până acum, iar membrele echipei de senioare şi echipele din cadrul academiei vor fi transferate legal la compania nou-formată. La echipa maghiară joacă şi pivotul român Crina Pintea.

Gorbicz şi-a încheiat cariera de jucătoare în 2021, iar apoi a fost antrenoare secundă şi directoare sportivă.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212