REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.8° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
18.8° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Handbal feminin: Norvegia şi Suedia, la a doua victorie la EURO 2022

Handbal feminin: Norvegia şi Suedia, la a doua victorie la EURO 2022

A.F. 9 noiembrie 2022 | 00:00 550

Norvegia, deţinătoarea titlului, şi Suedia şi-au asigurat calificarea în grupele principale ale Campionatului European de handbal feminin - EHF EURO 2022, găzduit de Slovenia, Macedonia de Nord şi Muntenegru, duminică, după ce au obţinut a doua victorie în competiţie.

Handbal feminin: Norvegia şi Suedia, la a doua victorie la EURO 2022Captură video: (c) EHF EURO/facebook.com

Norvegia a surclasat Elveţia în Grupa A cu scorul de 38-21 (19-9), având cele mai bune marcatoare în Stine Oftedal (6 goluri), Maren Aardahl (4), Nora Mork (4), Vilde Ingstad (4), Henny Reistad (4) şi Malin Aune (4), jucătoarea echipei CSM Bucureşti, scrie Agerpres.

În celălalt meci al grupei, Croaţia a învins Ungaria cu 21-18 (10-7). Valentina Blazevic, care joacă la Gloria Buzău, a marcat 9 goluri pentru croate, cele mai bune realizatoare de la maghiare fiind Viktoria Lukacs (4 goluri), Petra Tovizi (3) şi Csenge Kuczora (3). Dorina Korsos (Rapid Bucureşti) a înscris 2 goluri.

Norvegia ocupă primul loc, cu 4 puncte, urmată de Ungaria, 2 puncte, Croaţia, 2 puncte, Elveţia, 0 puncte.

În Grupa B, Suedia a întrecut Slovenia fără probleme, cu 33-22 (14-13), după o repriză secundă foarte bună. Nathalie Hagman (ex-CSM Bucureşti) a marcat 9 goluri pentru scandinave, iar Jamina Roberts a reuşit 8. Elin Hansson (SCM Râmnicu Vâlcea) a contribuit cu 5 goluri. De la slovene, Ana Gros a marcat 5 goluri, iar Tjasa Stanko 4.

Danemarca a învins clar Serbia cu 34-21 (18-11), făcând uitat debutul cu stângul în faţa Sloveniei. Cele mai bune marcatoare ale danezelor au fost Kathrine Heindahl (4 goluri), Mette Tranborg (4), Trine Jensen Oestergaard (4). În echipa Serbiei, Jelena Lavko (Dunărea Brăila) a înscris 3 goluri, Jovana Kovacevic (SCM Râmnicu Vâlcea) 2, Kristina Liscevic (Dunărea Brăila) 2.

Suedia este lider, cu 4 puncte, urmată de Danemarca, 2 puncte, Slovenia, 2 puncte, Serbia, 0 puncte.

Primele trei clasate din fiecare grupă se califică în grupele principale.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere