REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.2° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
11.2° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Handbal feminin: Victorie de prestigiu pentru Rapid cu Vipers Kristiansand în Liga Campionilor

Handbal feminin: Victorie de prestigiu pentru Rapid cu Vipers Kristiansand în Liga Campionilor

Virgil STOIAN 15 noiembrie 2023 | 00:00 1013

CS Rapid Bucureşti a reuşit o victorie de prestigiu în faţa formaţiei norvegiene Vipers Kristiansand, cu scorul de 30-29 (10-13), duminică, în Sala Polivalentă din Capitală, în Grupa B a Ligii Campionilor la handbal feminin.

Handbal feminin: Victorie de prestigiu pentru Rapid cu Vipers Kristiansand in Liga Campionilor

Vicecampioana României a câştigat dramatic, cu un gol reuşit în ultima secundă de sârboaica Andjela Janjusevic, din aruncare de la 7 metri.

Campioana ultimelor trei ediţii ale EHF Champions League a început în forţă meciul, a condus cu 5-0 şi 8-1 şi 11-4, iar Rapid a reuşit şase goluri consecutive şi a revenit în meci. La pauză scandinavele aveau trei goluri avantaj, 13-10, dar Rapid a trecut în avantaj după cinci minute din partea secundă (14-13). Rapid s-a desprins chiar la trei goluri, 23-20 (49) şi 28-25 (56), dar Vipers a marcat de patru ori la rând şi a condus cu 29-28. Finalul a fost dramatic, Alicia Fernandez Fraga a marcat când mai erau 25 de secunde, iar Buceschi a reuşit o intercepţie, Janjusevic marcând golul victoriei.

Pentru echipa antrenată de David Ginesta Montes au marcat Eliza Buceschi 6 goluri, Marta Lopez Herrero 5, Dorina Korsos 5, Alicia Fernandez Fraga 5, Estavana Polman 3, Andjela Janjusevic 3, Albertina Da Cruz Kassoma 2, Mathilde Neesgaard Mogensen 1, Orlane Kanor 1.

Portarul Diana Ciucă a avut 14 intervenţii (33,33%).

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere