Handbal masculin: CSM Constanţa a pierdut în Polonia în EHF European League
Handbal masculin: CSM Constanţa a pierdut în Polonia în EHF European League
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCSM Constanţa a fost învinsă în deplasare de echipa poloneză KGHM Chrobry Glogow, cu scorul de 37-33 (18-17), marţi seara, în Grupa D a competiţiei masculine de handbal EHF European League.
sursa foto: CSM Constanta Handbal/Facebook
Vicecampioana României a condus o singură dată în prima repriză, cu 17-16, iar în partea secundă de două ori, cu 24-23 şi 25-24.
În min. 48, scorul a fost egal, 27-27, după care polonezii s-au aflat în avantaj până la final.
Nikolai Aliohin a marcat 7 goluri pentru CSM, Strahinja Stankovic 6, Andrei Drăgan 4, Zoran Nikolic 4, Ionuţ Nistor Ioniţă 3, Călin Căbuţ 3, Andrei Buzle 3, Alexandru George Andrei 1, Dan Vasile (portar) 1, Vitali Komogorov 1.
Dan Vasile a încheiat cu 7 intervenţii (20,59%).
Pawel Paterek a marcat nu mai puţin de 11 goluri pentru gazde, Jedrzej Zieniewicz 6, Wojciech Styrcz 6, Jakub Orpik 5, Rafal Jamiol 4, Wojciech Dadej 2, Maksim Strelnikov 1, Tomasz Kosznik 1, Kamil Mosiolek 1.
Anton Dereviankin a avut 8 intervenţii (20,51%).
Meciul a fost arbitrat de croaţii Tomislav Cindric şi Robert Gonzurek, iar delegat EHF a fost lituanianul Tadas Jansonas.
În celălalt meci al grupei, Ystads IF HF a pierdut acasă cu Bidasoa Irun, scor 23-29.
Bidasoa Irun este lider, cu 3 puncte, urmată de KGHM Chrobry Glogow, 3 puncte, CSM Constanţa, 1 punct, Ystads IF HF, 1 punct.
În etapa a treia, CSM va juca acasă cu spaniolii de la Bidasoa Irun, pe 22 octombrie, scrie Agerpres.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.2° Constanța 












