REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
10.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Handbal masculin: Dinamo a învins-o pe Orlen Wisla Plock în deplasare, în Liga Campionilor

Handbal masculin: Dinamo a învins-o pe Orlen Wisla Plock în deplasare, în Liga Campionilor

A.F. 3 decembrie 2022 | 00:00 563

CS Dinamo Bucureşti a învins în deplasare echipa poloneză Orlen Wisla Plock, cu scorul de 28-26 (12-12), joi seara, într-un meci din Grupa A a Ligii Campionilor la handbal masculin.

Handbal masculin: Dinamo a învins-o pe Orlen Wisla Plock în deplasare, în Liga CampionilorSursa foto: SPR Wisła Płock/Facebook

Dinamo a obţinut a treia sa victorie consecutivă, după ce în urmă cu o săptămână o învingea pe Wisla la Bucureşti, cu 32-27, scrie Agerpres.

Campioana României a început bine jocul (2-0, 3-1), dar polonezii au echilibrat disputa şi au condus cu 5-4. Echipa antrenată de Xavi Pascual a revenit la cârma jocului, a avut 11-9, însă la pauză scorul a fost egal, 12-12.

În partea secundă, Dinamo a avut avans de două goluri, 16-14, 17-15, apoi diferenţa a crescut la trei goluri, 20-17, 21-18, 22-19, 23-20, pentru ca în cele din urmă bucureştenii să se desprindă la patru goluri, 26-22, 28-24, câştigând cu 28-26.

Pentru Dinamo au marcat Ali Zein 5 goluri, Mohamed Mamdouh Ashem Shebib 5, Viaceslav Bohan 4, Alex Pascual Garcia 3, Valentin Ghionea 2, Eduardo Gurbindo Martinez 2, Nicuşor Negru 2, Lazar Kukic 2, Andrii Akimenko 2, Cedric Sorhaindo 1, Javier Humet Gaminde 1.

Portarul Khalifa Ghedbane a apărat 12 şuturi (procentaj 31,58%).

Golurile gazdelor au fost reuşite de Tin Lucin 10, Michal Daszek 5, Abel Serdio Guntin 4, Serghei Kosorotov 4, Przemyslaw Krajewski 2, Gonzalo Perez Arce 1.

Kristian Pilipovic a parat 7 şuturi (20%).

Au arbitrat cehii Vaclav Horacek şi Jiri Novotny, iar delegat EHF a fost elveţianul Beat Nagel.

În alte meciuri jucate miercuri, GOG Gudme a pierdut acasă cu Paris Saint-Germain Handball (35-40), iar PPD Zagreb a dispus de Telekom Veszprem cu 29-26.

Joi are loc şi partida FC Porto - SC Magdeburg.

Dinamo va juca următorul meci pe 8 decembrie, acasă, cu PPD Zagreb.

Clasament

1. Paris Saint-Germain Handball 14 puncte (8 jocuri)
2. Telekom Veszprem 13 (8)
3. SC Magdeburg 9 (7)
4. CS Dinamo 9 (8)
5. GOG 7 (8)
6. Orlen Wisla Plock 5 (8)
7. PPD Zagreb 5 (8)
8. FC Porto 0 (7)

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere