Harry şi Meghan consideră că scuzele tabloidului The Sun reprezintă ''doar o acţiune de PR''
Harry şi Meghan consideră că scuzele tabloidului The Sun reprezintă ''doar o acţiune de PR''
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPrinţul Harry şi soţia lui, Meghan, au declarat că scuzele publicate de tabloidul The Sun după un editorial în care Jeremy Clarkson o critica virulent pe ducesa de Sussex nu reprezintă "nimic altceva decât o acţiune de PR", informează AFP şi DPA.
Prinţul Harry şi soţia lui, Meghan
Săptămâna trecută, Jeremy Clarkson, unul dintre prezentatorii fostei emisiuni TV "Top Gear", a scris în acel editorial că visa la ziua în care Meghan urma "să fie adusă goală pe străzile din toate oraşele din Regatul Unit în timp ce mulţimea strigă 'Ruşine!' şi aruncă spre ea cu excremente", citează Agerpres.
The Sun a anunţat vineri că regretă publicarea textului, pe care l-a retras de pe site-ul său şi din arhivele sale, iar editorul tabloidului s-a declarat "sincer dezolat".
"Faptul că The Sun nu a contactat-o pe ducesa de Sussex pentru a-şi prezenta scuze arată intenţiile lor. Nu este nimic altceva decât o acţiune de PR", a reacţionat un purtător de cuvânt al cuplului Harry-Meghan.
Articolul din The Sun a declanşat un număr record de plângeri (peste 20.000) la Autoritatea britanică de reglementare a presei, precum şi numeroase condamnări din partea unor personalităţi publice.
Jeremy Clarkson a invocat "o referire neinspirată la serialul 'Game of Thrones'".
În una dintre secvenţele cele mai marcante din "Game of Thrones", un personaj feminin, regina Cersei, este supusă "Marşului Ruşinii", în timpul căruia este forţată să meargă goală pe străzile unui oraş în timp ce localnicii aruncau spre ea cu gunoaie şi excremente.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
7.7° Constanța 

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)

.jpeg_t.jpeg)







