REPLICA ONLINE CONSTANTA

18.6° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
18.6° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Holodomorul, foametea ucraineană din anii '30, recunoscută drept genocid de Parlamentul European

Holodomorul, foametea ucraineană din anii '30, recunoscută drept genocid de Parlamentul European

Valentina CAMARA 16 decembrie 2022 | 00:00 254

Eurodeputaţii, reuniţi la Strasbourg, denunţă în acest text faptul că foamete a fost comisă ”de către regimul sovietic cu intenţia de a distruge un grup de persoane, impunându-le în mod intenţionat condiţii de trai care conduceau în mod inexorabil la anihilarea lor fizică”. 

Între 1931 și 1934, cel puțin 5 milioane de oameni au murit din cauza foametei pe întreg teritoriul URSS. Dintre aceștia, potrivit unui studiu demografic realizat de Kiev, cel puțin 3,9 milioane au fost ucraineni. Arhivele poliției conțin numeroase descrieri de cazuri de canibalism precum și infracțiuni, cum ar fi furt și linșaj.

La fel ca în cazul actualei campanii a lui Vladimir Putin în Ucraina, dimensiunile dezastrului din secolul trecut au fost amplificate de retorică dușmănoasă și conspiraționistă emanată de la cele mai înalte niveluri ale Kremlinului, potrivit descopera.ro.

În timp ce milioane de oameni se stingeau în condiții înfiorătoare, agenții poliției sovietice secrete îi vânau pe politicienii și intelectualii ostili lui Iosif Stalin.

Tragedia Holodomor a fost un subiect închis de-al lungul istoriei URSS, iar regimul Putin a avut o atitudine ambiguă, dar direcționată spre recunoașterea parțială a dimensiuni evenimentelor și negarea premeditării politice.

În 2019, 16 țări precum și Vaticanul au recunoscut că Holodomor a fost un genocid, iar Congresul Statelor Unite a adoptat rezoluții potrivit cărora „Iosif Stalin și cei din jurul său au comis genocid asupra ucrainenilor între 1932 și 1933”, potrivit realitatea.net .

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272