REPLICA ONLINE CONSTANTA

15.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
15.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Hong Kong: Un actor se scuză după ce a elogiat-o pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Hong Kong: Un actor se scuză după ce a elogiat-o pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii

Replica API 17 septembrie 2022 | 00:00 858

Un celebru actor şi cântăreţ din Hong Kong şi-a cerut scuze joi, proclamându-şi patriotismul, după ce a lăudat-o pe regina Elisabeta a II-a a Marii Britanii şi a stârnit astfel furia naţionaliştilor din China, relatează AFP.

Sursa foto: hongkongfp.com

Mii de locuitori din Hong Kong s-au aliniat în faţa consulatului britanic săptămâna aceasta pentru a semna într-o carte de condoleanţe deschisă după moartea reginei Elisabeta a II-a, care a încetat din viaţă la 8 septembrie, după 70 de ani de domnie, citează Agerpres.

Printre aceştia s-a numărat şi Law Kar-ying, în vârstă de 75 de ani, o vedetă a scenei operei din Hong Kong, care a postat pe Instagram un selfie realizat la coadă, cu mesajul: "Hong Kong a fost un pământ binecuvântat în timpul domniei sale".

Instagram este interzis în China continentală, însă postarea lui Law a devenit virală pe alte reţele de socializare, stârnind furie şi critici din partea naţionaliştilor.

Law a postat joi pe platforma Weibo, Twitter-ul chinez, o înregistrare video prin care şi-a cerut scuze pentru că a "făcut remarci de doliu necugetate". Postarea lui de pe Instagram a fost ştearsă.

"Intenţia mea iniţială a fost să exprim condoleanţe pentru o femeie în vârstă decedată şi aş dori să rog pe toată lumea să nu suprainterpreteze ceea ce am zis", a declarat Law în mandarină - dialect din regiunea nord-estică a Chinei.

"Îmi este imposibil să-mi uit originea şi strămoşii. Faptul că am păstrat un paşaport chinezesc spune totul; sunt chinez şi îmi iubesc patria pentru totdeauna. Îmi pare rău", a adăugat el.

Hong Kong a fost o colonie britanică timp de peste 150 de ani şi, deşi centrul financiar a fost predat Chinei în 1997, încă este influenţat de istoria sa, de la numele străzilor şi omniprezenţa limbii engleze până la sistemul de justiţie.

În timp ce reacţia la moartea reginei a fost mai temperată decât în alte foste colonii, în Hong Kong aproximativ 6.700 de persoane, inclusiv unii oficiali guvernamentali, au semnat în cartea de condoleanţe de la consulat, joi, perioada petrecută la coada ce şerpuia în districtul financiar ajungând la patru ore.

În timp ce China încearcă să înlăture disidenţa după protestele masive pro-democraţie din urmă cu trei ani, aceste persoane îndoliate şi-au exprimat adesea nostalgia faţă de trecutul colonial.

Ta Kung Pao, un ziar din Hong Kong subordonat biroului de afaceri interne din Beijing, a publicat marţi un comentariu în care acuză "elementele anti-chineze şi mass-media anti-chineze" de "albirea sistemului colonial" prin încurajarea doliului pentru regina Elisabeta a II-a.

Naţionalismul a progresat în China sub preşedintele Xi Jinping şi orice critică percepută astfel sau lipsă de loialitate faţă de ţară poate costa scump celebrităţi sau oameni de afaceri.

Mulţi dintre cei care au scris comentarii la înregistrarea video postată de Law pe Weibo au spus că nu sunt convinşi de scuzele sale. Unii chiar l-au sfătuit să "înveţe de la soţia sa", Liza Wang, de asemenea vedetă a scenei operei din regiune, care a fost delegată a Hong Kong la Adunarea Poporului înainte de 1997.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272