REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.6° Constanța Lun., 29 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6714
13.6° Constanța Luni, 29 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6714
 

Horia Țuțuianu: Îmi doresc ca Teatrul de Stat din Constanța să se afle printre primele 10 din țară

Horia Țuțuianu: Îmi doresc ca Teatrul de Stat din Constanța să se afle printre primele 10 din țară

Replica API 30 martie 2019 | 03:05 477

După sedința de vineri 29 martie a.c., a Consiliului Județean Constanța, președintele CJC, Horia Marius Țuțuianu a susținut o conferință de presă, unde a fost întrebat de ce proiectul privind aprobarea Regulamentului de Organizare şi Funcţionare pentru Teatrul de Stat Constanţa a fost retras de pe ordinea de zi.

”Eu l-am retras, deoarece consider că regulamentul vechi era făcut de fostul manager al Teatrului de Stat Constanța, iar noul manager are dreptul, într-o analiză foarte pertinentă, să-și întocmească împreună cu cei de acolo un regulament așa cum ar trebui, ca să nu mai avem probeme așa cum am avut în trecut. Noul manager, Erwin Șimșensohn și-a intrat în atribuții de trei zile, l-am prezentat în cadrul Zilei Internaționale a Teatrului, i-am urat succes, a fost prezent și fostul manager, Dana Dumitrescu, iar acum aștept să văd realizările dumnealui în următoarea perioadă.”, a declarat Horia Țuțuianu.

Întrebat dacă noul manager Erwin Șimșenshon va face echipă cu fostul manager, Dana Dumitrescu, președintele CJC a răspuns: ”Are tot dreptul și toată susținerea mea să-și facă propria echipă, cea mai competitivă și care să dea randalemntul cel mai bun. Cultura constănțeană sper să renască prin acest pas, poate mic, făcut cu Teatrul de Stat. De asemenea, îmi doresc ca Teatrul de Stat din Constanța să se afle printre primele 10 din țară, va avea toată susținerea Consiliului Județean. Vreau să văd spectacole internaționale. Domnului Erwin Șimșensohn i-am dat un termen de două- trei săptămâni să se așeze, să cunoască toți angajații, după care în maxim două- trei săptămâni să vină cu o viziune, un plan pentru următoarele 4 luni de zile”, a mai adăugat președintele CJC.

L.M.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Nu ti doresti.
2
0
Lu Tutuianu asta chiar nu ii este rusine? Constanta nu are teatru de loc si asta ne minte ca face si drege!
2
0
muie cu cacat mult tuturor lingailor de cur tutuian ! Muie dragnea infractorul, muie pesede !!!
4
0
In fotografie este fostul Teatru de Stat .Actualul functioneaza in cladirea fostului Teatru de Revista Fantasio.
3
0
Eu sunt tare curios unde-s celelalte nou chibuturi. Oricum astia de la decoruri umbla cu ambasada de mucava prin parcul modernizat de fagabou. Sa vina citi mai multi perciunati la spectacol sa vada panselutele plantate de mineri in 89 si prafuite cu gaze pe 10 august cind masau niste turisti cu taxiul prin bucale. Iar se umbla cu sofirlica in loc de sorcova pentru poporul ales.
6
0
Construiti odata un teatru modern si civilizat pentru Constanta.aruncati banii pe toate aiurelile, piste, bancute,etc.Ati distrus teatrul Fantasio si alte asezaminte de cutura.
5
0
Da-ne cate o bere de fiecare! Vezi, la urma sa nu ne aduni si data la nota de plata!!!
7
0
Constanta are un presedinte de Cj cu care sa se mandreasca. E 10 clase peste Nicusor
2
5
Horia Tutuianu este un om care se tine de cuvant
2
6
Tutuianu aduce fonduri europene pentru Constanta, nu ca altii!
3
6
1000% sustinere pentru Horia
1
5
Horia Tutuianu e un presedinte de nota 10!
4
6
Alt manglitor, cu alta "palarie"
8
0
Da nae fantasio era printre primele 10 dar sa ne aducem aminte era teatru de revista si avea actorii gen jean constantin care se nasc odata la 100 de ani gelu manolache frizt braun si balerinele conduse de oleg danovschi iar teatrul de stat nu era chiar asa renumit
6
0
si io imi doresc un Porsche si sa plec in California. bla bla blaaaaaaaa
5
0
la un moment dat teatrul fantasio era printre primele zece din lume sau cel putin asa aparea in presa rsr
8
0
Nicu Rosu Primar! Te iubim tati !
0
6
felicitari! Tanar si hotarat
0
8
bravo tati
1
7

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272