Hotel Rex, scutit de plata unor facturi imputate de firma de pază
Hotel Rex, scutit de plata unor facturi imputate de firma de pază
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestHotelul ”Rex” din Mamaia a fost o emblemă a litoralului românesc până în urmă cu câțiva ani, după ce l-a cumpărat Dan Adamescu, care l-a închis în 2011. Chiar dacă nu a reușit să îl readucă în circuitul turistic, patronul hotelului a încheiat raporturi contractuale cu o firmă de pază pentru a asigura securitatea imobilului. Numai că, nu a fost plătită pentru serviciile oferite. Fapt pentru care, reprezentanții societății au acționat hotelul în instanță. Iar judecătorii au admis cererea, pe fond, patronii fiind obligați la plata sumei de peste 11.000 lei. Numai că, apărătorii familiei Adamescu au reuşit să desfiinţeze, la recurs, decizia, fiind scutiţi de plata oricărei sume de bani.
Firma de Tomis Guard SRL, aflată în insolvență, a încheiat cu reprezentanții hotelului Rex raporturi comerciale în baza contractului de prestări servicii din mai 2015, asigurând paza și protecția obiectivului Grand Hotel Rex Mamaia, în anumite perioade din anul 2016. Firma contractantă și-a îndeplinit întocmai obligațiile contractuale prin serviciile prestate, a emis lunar facturi ce i-au fost achitate, iar factura din martie 2016 în cuantum de 11692,80 lei, pentru perioada luna februarie 2016, rămânând neachitată. Reprezentanții firmei de pază spun în instanță că SC Rex Mamaia SA a refuzat sistematic să achite suma. Judecătoria Constanța i-a dat câștig de cauză în mai 2018, însă apărătorii lui Adamescu au formulat recurs, la Tribunal. Pe 7 mai, magistraţii au schimbat sentinţa în favoarea propprietarului hotelului Rex. „Respinge ca neîntemeiat apelul formulat de apelanta SC Tomis Guard Security SRL în contradictoriu cu intimata SC Rex Mamaia SA împotriva sent. civ. nr. 5901/30.05.2018 a Judecătoriei Constanţa. Admite apelul incident formulat de apelanta intimată SC Rex Mamaia SA în contradictoriu cu intimata apelantă SC Tomis Guard Security SRL, împotriva sentinţei civile nr. 5901/30.05.2018 pronunţată de Judecătoria Constanţa. Schimbă în tot sentinţa civilă apelată, în sensul: Respinge ca neîntemeiată acţiunea formulată de reclamanta SC Tomis Guard Security SRL în contradictoriu cu pârâta SC Rex Mamaia SA. Respinge ca neîntemeiată cererea reclamantei SC Tomis Guard Security SRL de obligare a apelantei SC Rex Mamaia SA la plata cheltuielilor de judecată”, se arată în minuta instanţei. Decizia nua fost, nici de data aceasta definitivă, aşa că firma de pază a formulat recurs, dosarul fiind înregistrat pe rolul Curţiid e Apel Constanţa pe 12 iulie.
Precizăm că hotelul se află sub sechestru. Polițiștii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, au aplicat sechestrul asigurator asupra a 16 bunuri imobile, printre care și hotel Rex, în valoare totală de peste 41.000.000 de lei, în cadrul unui dosar al lui Carmen Palade, fosta soție a lui Adamescu, de evaziune fiscală și delapidare. Măsura asiguratorie a fost dispusă de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti, având în vedere prejudiciul cauzat prin săvârşirea infracţiunii de delapidare, în cuantum total de aproximativ 47.944.000 lei.
Mirela PASCAL
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News