REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.4° Constanța Vin., 3 Mai 2024
Anul XX Nr. 6718
10.4° Constanța Vineri, 3 Mai 2024 Anul XX Nr. 6718
 

Hoţii din Eforie nu au parte de arest la domiciliu

Hoţii din Eforie nu au parte de arest la domiciliu

Replica API 12 iunie 2014 | 00:00 98

Hoţii care furau cabluri din Eforie nu au parte de arest la domiciliu. Pe 6 iunie, Judecătoria Constanţa i-a menţinut în arest pe Stancu Nicu Constantin, Ilie Ionuţ Cătălin, Burcină Robert - Ionuţ şi Burcină Gabi, chiar dacă ei au solicitat înlocuirea măsurii preventive, pe când Guluş Viorel şi Asan Ferat au fost puşi sub control judiciar. Cum decizia nu a fost definitivă, primii patru au depus contestaţii la Tribunalul Constanţa, ce le-au fost respinse pe 11 iunie. În sarcina inculpaţilor s-a reţinut că în noaptea de 9.05.2014, Stancu Nicu Constantin, Ilie Ionuţ Cătălin, Burcină Robert Ionuţ şi Burcină Gabi au tăiat circa 90 metri liniari cablu telefonic din căminul de tragere subteran aferent reţelei de telefonie aparţinând persoanei vătămate din Eforie Sud, cablu pe care l-au introdus în saci de rafie şi l-au lăsat în interiorul căminului, urmând să revină cu un autoturism pentru a-l transporta. În acest sens, în data de 11.05.2014, cei patru inculpaţi însoţiţi de Guluş Viorel şi Asan Ferat s-au deplasat cu autoturismul marca Ford Mondeo condus de către acesta din urmă la locul faptei, unde, în timp ce Guluş Viorel şi Asan Ferat aşteptau în apropiere, ceilalţi inculpaţi transportau sacii la maşină. Întrucât la un moment dat au observat un autoturism aparţinând unei societăţi de pază, au pus provizoriu capacul peste căminul în care se afla inculpatul Stancu Nicu Constantin şi au plecat cu autoturismul cu care au venit, urmând să revină ulterior după acesta. Inculpatul rămas în cămin a fost însă depistat de către organele de poliţie, cărora le-a declarat traseul parcurs şi modalitatea de comitere a faptei. Prejudiciul cauzat persoanei vătămate a fost în cuantum de 6.100 lei.

L.C.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272