Hunor: Vrem, nu vrem, vine valul trei al pandemiei; în România, suntem extrem de relaxaţi
Hunor: Vrem, nu vrem, vine valul trei al pandemiei; în România, suntem extrem de relaxaţi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestVicepremierul Kelemen Hunor susţine că românii sunt "extrem de relaxaţi", în condiţiile în care se apropie cel de-al treilea val al pandemiei de COVID-19, care deja a început să îşi facă simţită prezenţa prin creşterea numărului zilnic de cazuri nou confirmate.
Kelemen Hunor
"Vrem, nu vrem, şi la noi vine valul trei. Uitaţi-vă ce se întâmplă la vest de noi, în Slovacia, în Ungaria, în Cehia, ce se întâmplă în nord, în Finlanda, în aceste zile. Se fac restricţii, se fac carantinări foarte dure. În România, în acest moment, noi suntem extrem de relaxaţi. Eu sunt pentru o abordare flexibilă, nu putem închide ţara, nu putem închide şcolile, dar ar trebui să înţelegem că în acest moment există - vrem sau nu vrem, nu depinde de noi - un val al pandemiei care vine spre noi. A ajuns la noi, vedeţi cazurile zilnice cum cresc. Şi în aceste condiţii, noi încă suntem destul de relaxaţi faţă de alţii", a declarat Kelemen miercuri seara, la Digi24, scrie Agerpres.
Viceprim-ministrul a adăugat că, din punctul său de vedere, "nu s-a întâmplat o mare tragedie" prin faptul că restricţiile de circulaţie pe timpul nopţii au fost extinse cu o oră, în intervalul orar 22,00 - 5,00, şi speră ca, prin măsurile adoptate, cel de-al treilea val al pandemiei să poată fi controlat.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News