Ianis Zicu devine oficial noul antrenor al echipei Farul Constanța. Video
Ianis Zicu devine oficial noul antrenor al echipei Farul Constanța. Video
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestAnunțul făcut luni, 2 iunie a.c. de Gheorghe Hagi prin care informa că nu va mai ocupa funcția de antrenor principal la Farul a picat ca un fulger. Noul antrenor al echipei a devenit Ianis Zicu, anunțul oficial fiind făcut în cadrul unui eveniment desfășurat miercuri, 4 iunie, la Baza Academiei Hagi.
Prin urmare la Baza Academiei Hagi miercuri, 4 iunie, de la ora 11.00 a avut loc un eveniment, ocazie cu care a fost prezentat Ianus Zicu care devine oficial noul antrenor al echipei constănțene. Alături de antrenorul Ianis Zicu vor fi prezenți Gheorghe Popescu (președintele clubului) si Tiberiu Curt (vicepreședinte).
Ianis Zicu în vârstă de 41 de ani este tehnicianul care a reușit să o promoveze pe Metaloglobus în SuperLiga, după barajul cu Poli Iași, scor 1-1 și 1-0.
Gică Hagi a anunțat luni, 2 iunie a.c. că renunță la postul de „manager tehnic” prin intermediul unui comunicat postat pe site-ul Farului. „Regele” își va continua activitatea la Farul alături de Consiliul de Administrație al clubului.
„Dragi fariști, azi, 2 iunie 2025, am luat decizia de a nu mai fi managerul tehnic al echipei de seniori Farul Constanța. Începând de mâine, 3 iunie, voi continua, alături de Consiliul de Administrație al clubului, proiectele de dezvoltare prin care vom încerca, împreună, realizarea unor noi performanțe administrative și sportive.” a transmis Gheorghe Hagi.
Gheorghe Popescu: „Este un antrenor tânăr care își dorește să facă performanță”
„În urmă cu ceva timp am avut o discuție cu Hagi care mi-a spus că vrea să își ia o vacanță binemeritată. Gică conduce echipa din 2014. Au fost 10 ani în care a condus toată activitatea de aici.”, a declarat Gheorghe Popescu.
„Ianis a fost tot timpul în pole position să preia postul de antrenor însă am așteptat să promoveze cu Metaloglobus. Imediat după promovare am avut o discuție și a ales să vină antrenor la Farul.”, a declarat Gheorghe Popescu.
„Este un antrenor care iubește posesia, jocul de atac. Este un antrenor tânăr care își dorește să facă performanță. Mă bucur enorm că nu a pus accent pe partea financiară.”, a mai adăugat Gheorghe Popescu.
Tiberiu Curt: „Vreau să-i mulțumesc lui Gică Hagi pentru toată munca depusă aici”
„Vreau să-i mulțumesc lui Gică Hagi pentru toată munca depusă aici. Pe Ianis îl cunosc foarte bine, își dorește foarte mult să aibă performanțe. Ne dorim să avem o colaborare foarte bună. Ianis va fi antrenorul Farului pentru 2 ani.”, a declarat Tiberiu Curt.
„Sunt foarte emoționat pentru că vin la un club cu oameni care au făcut performanțe în fotbal. Am venit aici fără să mă gândesc la nimic și vreau să fac performanță. Obiectivul nostru este intrarea în play-off și de acolo vedem ce va fi”, a declarat Ianis Zicu.
Reunirea lotului va avea loc la data de 11 iunie. Totodată, în cadrul evenimentului s-a discutat și despre prețul abonamentelor, care sezonul viitor vor avea un preț mai mic.
Video 1:
Video 2:
.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
11.3° Constanța 

















