REPLICA ONLINE CONSTANTA

10.1° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
10.1° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

IATA: Transportul aerian de pasageri va reveni la nivelul anterior crizei în 2023

IATA: Transportul aerian de pasageri va reveni la nivelul anterior crizei în 2023

Replica API 28 mai 2021 | 00:00 588

Numărul pasagerilor transportaţi de companiile aeriene din întreaga lume va reveni abia în 2023 la nivelul la care era în 2019, înaintea pandemiei de Covid-19 care a condus la o prăbuşire a traficului aerian, a apreciat miercuri Asociaţia Internaţională a Transportatorilor Aerieni (IATA), transmite AFP, citată de Agerpres.

În acest an, numărul pasagerilor ar urma să fie cu 52% sub nivelul la care era înaintea crizei, urmând ca anul viitor să îşi revină la 88% din nivelul la care era înaintea pandemiei. Abia în 2023 transportul aerian de pasageri va ajunge la nivelul din 2019 (105%) pentru ca la finele deceniului să ajungă la 5,6 miliarde de pasageri, după o creştere medie anuală de 3,9% între 2025 şi 2030.

Cu toate acestea, evoluţiile înregistrate la nivel mondial vor fi diferite de la o regiune la alta. În frunte va fi regiunea Asia-Pacific, pentru care este preconizată o creştere anuală de 5,4%, urmată de Africa şi Orientul Mijlociu, creştere de 5%, în timp ce Europa Occidentală va creşte cu 2,3% pe an iar America de Nord cu 1,5%.

Pe termen lung (2019-2039), creşterea numărului de pasageri la nivel mondial ar urma să fie de 3,2% pe an, însă cererea, exprimată în venituri pe kilometri parcurşi de pasageri (RPK), va fi mai mică. "Acest lucru se datorează evoluţiilor preconizate pentru pieţe interne cum este cea din China, unde numărul de pasageri este ridicat iar distanţele mai scurte", explică IATA.

IATA reprezintă aproximativ 290 de companii aeriene din întreaga lume, echivalentul a 82% din traficul aerian mondial.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212