Iga Swiatek a ajuns în prima sa finală din acest sezon la Canadian Open
Iga Swiatek a ajuns în prima sa finală din acest sezon la Canadian Open
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestPoloneza Iga Swiatek a învins-o pe sportiva ucraineană Elina Svitolina cu 6-3, 1-6, 6-3 la Canadian Open, asigurându-şi astfel locul în finală pentru prima dată în acest sezon.
Swiatek o va înfrunta pe Elena Rîbakina în lupta pentru titlu la turneul de pregătire pentru US Open, după ce campioana de la Australian Open a învins-o pe Coco Gauff cu 5-7, 6-2, 6-2.
„Împotriva Elinei e întotdeauna greu, aşa că mă bucur că am câştigat acest meci”, a declarat Swiatek în conferinţa de presă de după meci. „Mai ales că am revenit în setul al treilea, jucând mai bine. Aşa că asta e cu siguranţă o îmbunătăţire semnificativă.”
„În primul rând, am vrut doar să-mi îmbunătăţesc calitatea jocului. Pentru că tactica nu ajută prea mult dacă nu loveşti mingea cum trebuie. Ştiam că pot să o fac, pentru că am reuşit în primul set. Aveam potenţialul necesar... Mă bucur că am avut răbdarea necesară să fac asta şi că nu m-am lăsat descurajată sau nu am renunţat, ci am găsit o modalitate de a juca mai bine în setul al treilea.”
Iga Swiatek a avut un sezon inconstant, nereuşind să treacă de sferturile de finală la niciun turneu de Grand Slam şi schimbându-şi antrenorul după o înfrângere surprinzătoare în turul al doilea, suferită în faţa compatrioatei sale Magda Linette, la Miami.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
22.3° Constanța 












