Igor Dodon anunţă că va dizolva Parlamentul dacă nu se va ajunge la consens pentru formarea unei majorităţi
Igor Dodon anunţă că va dizolva Parlamentul dacă nu se va ajunge la consens pentru formarea unei majorităţi
Facebook Twitter Whatsapp Linkedin PinterestIgor Dodon
Preşedintele Republicii Moldova, Igor Dodon, a anunţat, luni, că, imediat după validarea rezultatului alegerilor parlamentare, va demara discuţii cu liderii partidelor care au acces în legislativ, în vederea formării unei majorităţi parlamentare şi desemnării unui prim-ministru.
El a atras atenţia asupra faptului că, în cazul în care cele patru formaţiuni politice parlamentare nu vor ajunge la un consens în vederea creării majorităţii, va pleda "pentru dizolvarea cât mai rapidă a acestui parlament şi alegeri parlamentare anticipate".
"În caz că nu vor fi posibilităţi de a găsi limbă comună, şi vreau aici să accentuez, între partide, nu între partide şi deputaţi independenţi - eu cred că varianta ideală sunt coaliţiile între partide, nu guvernele minoritare, nu partid şi deputaţi transfugi - atunci voi pleda pentru dizolvarea cât mai rapidă a acestui parlament şi alegeri parlamentare anticipate. Şi în această situaţie, trebuie să discutăm cu liderii partidelor, ca să nu întindem pe prea mult timp, să alegem procedura destul de repede, pentru ca alegerile parlamentare anticipate să aibă loc într-o perioadă destul de scurtă, poate într-o perioadă cu alegerile locale care trebuie să aibă loc la începutul verii", a afirmat Dodon.
Şeful statului moldovean susţine că va începe consultările cu liderii partidelor politice parlamentare doar după ce toate contestaţiile partidelor participante la alegeri vor fi soluţionate.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Urmareste-ne pe Google News