REPLICA ONLINE CONSTANTA

12.6° Constanța Mar., 30 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6715
12.6° Constanța Marți, 30 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6715
 

Ilie Floroiu de la CS Farul, declarat cetățean de onoare al Constanței

Ilie Floroiu de la CS Farul, declarat cetățean de onoare al Constanței

Replica API 28 noiembrie 2017 | 00:00 246

În cadrul ședinței Consiliului Local Municipal Constanța, directorul Clubului Sportiv Farul-Constanța, Ilie Floroiu, a fost declarat cetățean de onoare al municipiului Constanța, votat de 25 de consilieri, din tot atâția prezenți. Acesta a ținut un discurs emoționant în fața consilierilor, iar pe data de 29 noiembrie își va încheia activitatea de manager al CS Farul.

Primarul Decebal Făgădău a punctat la finalul ședinței, în timpul conferinței de presă că se va adresa Ministerului Educației în legătură cu situația lui Floroiu, mai precis să își poată continua activitatea și după ce va ieși la pensie. „De nea Ilie Floroiu am nevoie. Este unul din consilierii mei informali”, a punctat edilul Constanței. El dorește ca activitatea pe care a prestat-p de-a lungul atâțior ani să continue la CS Farul, iar dacă nu se va putea, nu este exclusă înființarea unui club sportiv municipal.

Claudia CORBU

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Pensie lunga , Iliuta, si s-o ai tot tare, asa cum te-am cunoscut.
2
0
Un sportiv talentat, muncitor si briliant. Un om de mare omenie, cu bun simt si cumsecade. E cetatean de onoare si fara sa fie numit de cineva. Cei care il cunosc stiu despre ce vorbesc.
6
0

REPLICA

LOTO

6/49
12115193735
5/49
2433301091
joker
35372434272