REPLICA ONLINE CONSTANTA

9.4° Constanța Joi, 24 Sept. 2026
Anul XX Nr. 7592
9.4° Constanța Joi, 24 Septembrie 2026 Anul XX Nr. 7592
 

Imagini exclusive din Basilica Papală Santa Maria Maggiore, locul unde va fi înmormântat Papa Francisc. Video

Imagini exclusive din Basilica Papală Santa Maria Maggiore, locul unde va fi înmormântat Papa Francisc. Video

Robert NENCIU 23 aprilie 2025 | 00:00 2197

Moartea Papei Francisc a luat în surprindere pe toată lumea, chiar dacă starea de sănătate a Sanctității Sale era precară. Imediat după anunțarea oficială a morții sale au fost demarate pregătirile pentru înmormântarea Papei. Congregaţia Cardinalilor a decis că funeraliile Papei vor avea loc sâmbătă, la ora 10.00 (11.00, ora României). Sicriul Papei va fi transferat la Bazilica Sfântul Petru miercuri dimineaţă, a anunţat Vaticanul. Rămăşiţele Papei se află în prezent în capela reşedinţei sale, Sfânta Marta. Papa Francisc va fi înmormântat la Basilica Papală Santa Maria Maggiore, aflată la mică distanță de Vatican, fiind locul ales de Papă prin testament pentru a fi înmormântat. Replica de Constanța a obținut o serie de fotografii exclusive cu locul unde va fi înmormântat Papa Francisc de la deputatul USR George Gima aflat la Roma pentru a petrece Paștele cu reprezentanții unei comunități de români de acolo.

Imagini exclusive din Basilica Papala Santa Maria Maggiore, locul unde va fi inmormantat Papa Francisc. Video

Aşa cum se obişnuieşte, cardinalul Kevin Farrell - care asigură interimatul până la alegerea unui nou pontif - a sigilat luni apartamentele private ale Papei (biroul şi dormitorul). Sigiliile au fost aplicate pe uşile apartamentului papal de la etajul al treilea al Palatului Apostolic (Palatul Vatican) şi, de asemenea, pe uşa apartamentului de la etajul al doilea al Casei Sfânta Marta, unde locuieşte Papa.

Imagini exclusive din Basilica Papala Santa Maria Maggiore, locul unde va fi inmormantat Papa Francisc. Video

Papa Francisc, care a murit la Vatican luni, 21 aprilie, la vârsta de 88 de ani, a suferit un accident vascular cerebral, după ce se afla în convalescenţă în urma unei duble pneumonii, care a necesitat o spitalizare de 38 de zile.

Video 1:

Cardinalii s-au adunat marţi dimineaţă pentru a alege ziua funeraliilor sale, care va avea loc la sfârşitul săptămânii în prezenţa a numeroşi şefi de stat, demnitari şi credincioşi, înainte de conclavul convocat pentru alegerea succesorului Papei Francisc.

Imagini exclusive din Basilica Papala Santa Maria Maggiore, locul unde va fi inmormantat Papa Francisc. Video

Aflat la Roma pentru a petrece Paștele cu reprezentanții comunității de români de acolo, deputatul George Gima a declarat că odată cu moartea Papei Francisc se încheie o epocă.

Imagini exclusive din Basilica Papala Santa Maria Maggiore, locul unde va fi inmormantat Papa Francisc. VideoGeorge Gima

„Papa Francisc a condus Biserica Catolică cu foarte mult curaj, având un leadership care a mers dincolo de sfera bisericii sau a credinței. Lumea îi datorează mult pentru stilul său empatic si ferm in același timp. Foarte multă lume vine la Roma pentru a-i aduce un ultim omagiu, o ultimă mulțumire. Atmosfera este incredibil de solemnă, iar oamenii sunt emoționați. Vor veni mulți șefi de stat, iar pregătirile au început deja. Se încheie o epocă, dar moștenirea Papei Franciscus a pregătit deja lumea pentru ceea ce va urma. Papa Franciscus a condus Biserica Catolică cu foarte mult curaj. Vor veni mulți șefi de stat, iar pregătirile au început deja“, a declarat George Gima.

Imagini exclusive din Basilica Papala Santa Maria Maggiore, locul unde va fi inmormantat Papa Francisc. VideoGeorge Gima

Deputatul USR ne-a transmis în exclusivitate câteva imagini cu locul unde va fi înmormântat Papa Francisc.

Video 2:

„Cer ca rămășițele mele muritoare să se odihnească în așteptarea zilei învierii în Bazilica Papală Santa Maria Maggiore“, a scris Papa Francisc în testamentul său.

„Simțind că se apropie apusul vieții mele pământești și cu vie speranță în Viața Veșnică, doresc să-mi exprim voința testamentară doar în ceea ce privește locul înmormântării mele. Viața mea și slujirea mea preoțească și episcopală le-am încredințat întotdeauna Maicii Domnului nostru, Maria Preasfânta.

Doresc ca ultima mea călătorie pământească să se încheie în acest sanctuar Marian foarte vechi, unde am mers pentru rugăciune la începutul și la sfârșitul fiecărei călătorii apostolice, pentru a încredința cu încredere intențiile mele Maicii Preacurate și a-i mulțumi pentru grija sa docilă și maternă.

Solicit ca mormântul meu să fie pregătit în nișa din culoarul lateral dintre Capela Paulină (Capela Salus Populi Romani) și Capela Sforza din Bazilica Papală menționată anterior, după cum se indică în anexa atașată.

Imagini exclusive din Basilica Papala Santa Maria Maggiore, locul unde va fi inmormantat Papa Francisc. Video

Mormântul trebuie să fie în pământ, simplu, fără decorațiuni speciale și cu singura inscripție: Franciscus. Cheltuielile pentru pregătirea înmormântării mele vor fi acoperite din suma primită de la un binefăcător, care va fi transferată bazilicii papale Santa Maria Maggiore și despre care am dat instrucțiuni corespunzătoare monseniorului Rolandas Makrickas, comisar extraordinar al capitolului liberian.

Fie ca Domnul să dea o răsplată binemeritată celor care m-au iubit și vor continua să se roage pentru mine. Suferința care a devenit prezentă în ultima parte a vieții mele am oferit-o Domnului pentru pacea mondială și fraternitatea între popoare“, a fost ultimul mesaj transmis de Papa Francisc.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.


Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Gima asta nu stie unde se afla Italia pe harta....ce p**a mea tot comenteaza? Publicitate :)))
3
0