REPLICA ONLINE CONSTANTA

13.4° Constanța Dum., 5 Mai 2024
Anul XX Nr. 6720
13.4° Constanța Duminică, 5 Mai 2024 Anul XX Nr. 6720
 

IMM-urile europene au nevoie de ajutorul UE pentru a face faţă creşterii costurilor cu energia

IMM-urile europene au nevoie de ajutorul UE pentru a face faţă creşterii costurilor cu energia

Replica API 10 septembrie 2022 | 00:00 596

Explozia costurilor cu energia duce la creşterea numărului de IMM-uri europene care sunt în pericol de colaps, iar o acţiune din partea Uniunii Europene pentru a plafona preţurile le-ar ajuta să supravieţuiască, au declarat miercuri mai mulţi oficiali din conducerea Uniunii Europene a IMM-urilor (SMEunited), transmite Reuters.

Rusia a întrerupt livrările de energie către Europa, ca represalii la sancţiunile occidentale impuse Moscovei în urma invadării Ucrainei, ceea ce a dus la explozia preţurilor.

Preşedintele SMEunited, Petri Salminen a spus că firmele din retail cu care a vorbit în Finlanda se confruntă cu o explozie a facturilor la energie de la 1.000 de euro pe lună până la 10.000 de euro pe lună, ceea ce face dificilă viabilitatea afacerilor.

"Aceasta este o îngrijorare care este în creştere în rândul antreprenorilor din întreaga Europă. Problema a apărut încă din primăvară dar acum s-a agravat", a spus Petri Salminen, citează Agerpres.

La rândul său, Gerhard Huemer, director pentru politică economică şi fiscală la SMEunited, a spus că în mod normal aproximativ 5% din companii dau faliment în fiecare an dar acum procentul firmelor în risc de colaps este de 11% în Finlanda şi de 16% în Spania, în timp ce 24% din companiile din Belgia funcţionează deja în pierdere.

"Acestea sunt companii care ar putea să nu supravieţuiască în următoarea perioadă", a spus Gerhard Huemer.

IMM-urile reprezintă 99% din toate afacerile din cele 27 de state membre UE. De asemenea, IMM-urile angajează aproximativ 100 de milioane de persoane, sau două treimi din totalul persoanelor ocupate şi sunt responsabile pentru 53% din PIB-ul Europei.

Preşedinta Comisiei Europene a propus miercuri un plafon de preţ pentru gazele naturale ruseşti, o ţintă obligatorie în UE privind reducerea consumului de electricitate şi un plafon de venit pentru producătorii de electricitate care nu folosesc gaze naturale pentru a genera electricitate, în ideea de încerca să limiteze impactul creşterii preţurilor.

"O soluţie europeană ar fi cea mai eficientă pentru a evita amestecul în mecanismele de pe piaţa de electricitate dar când vine vorba de subvenţionarea gospodăriilor, atunci soluţiile naţionale sunt cele mai bune. Încurajăm toate statele membre UE să utilizeze spaţiul disponibil pentru a scădea costurile cu energia", a spus Petri Salminen.

La rândul său, Gerhard Huemer a spus că dacă livrările de gaze ruseşti vor înceta complet, preţurile la energie ar creşte şi mai mult, ceea ce va face necesară o anumită formă de sprijin din partea guvernelor sau a UE.

"O idee ar fi compensarea companiilor pentru 80% din consumul mediu de energie la preţurile care erau înainte de izbucnirea războiului din Ucraina şi să plătească restul la preţurile pieţei ca un stimulent pentru a reduce consumul de energie şi a creşte eficienţa", a spus Gerhard Huemer.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA

LOTO

6/49
16613441819
5/49
386416233
joker
41403415212