REPLICA ONLINE CONSTANTA

3.4° Constanța Vin., 13 Dec. 2024
Anul XX Nr. 6942
3.4° Constanța Vineri, 13 Decembrie 2024 Anul XX Nr. 6942
 

Impozitele şi taxele locale se pot achita până pe 30 decembrie

Impozitele şi taxele locale se pot achita până pe 30 decembrie

Replica API 19 decembrie 2014 | 00:00 221

Având în vedere că se apropie sfârşitul anului, Serviciul Public de Impozite şi Taxe recomandă constănţenilor să verifice dacă au achitat la zi impozitele şi taxele locale.

Reamintim, pe această cale, că termenul scadent pentru plată a fost 30 septembrie şi după această dată au început să se calculeze majorari de întârziere.

Astfel, până marţi, 30 decembrie, persoanele care doresc să treacă în noul an fără datorii către bugetul local, se pot prezenta, în vederea achitării restanţelor, la orice agenţie fiscală. De asemenea contribuabilii se pot adresa şi oricărui oficiu postal, agenţie Garanti Bank sau staţie OMV din municipiu, în funcţie de programul cu publicul al acestora.

Totodată, pot opta pentru următoarele modalităţi de plată:

- prin intermediul cardului bancar, pe site-ul instituţiei www.spit-ct.ro;

- prin intermediul telefonului mobil, folosind aplicaţia Etax Mobile SPIT Constanţa, dezvoltată atât pentru telefoanele mobile cu sistem de operare Android, cât şi pentru cele cu sistem de operare iOS;

- prin Internet Banking;

- prin ordin de plată;

- sau prin mandat poştal.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere

REPLICA



LOTO

6/49
31209232810
5/49
2733257311
joker
231042453011