rss

Anul XVI Nr. 3830 (3881), 21 ianuarie
Categorii
CLICK AICI pentru varianta WEB

„Împreună Reclădim Constanța“, un NOU GRUP de inițiativă CIVICĂ

Asocația eTrezirea a luat atitudine și a organizat prima întâlnire dedicată constituirii Grupului de Inițiativă CivicăÎmpreună Reclădim Constanța”. La invitația asociației au răspuns afirmativ trei nume sonore din municipiul Constanța și anume Corina Martin, Nicoleta Ploscaru și Anton Antoniadis. Aceștia și-au unit forțele și și-au propus reclădirea Constanței.

Horia Constantinescu și-a propus crearea unui grup de lucru care să reunească oameni politici, candidați la alegerile locale, ONG-uri, persoane care vor să se implice în demersul de a reclădi Constanța. Astfel, alături de Anton Traian Antoniadis, Corina Martin și Nicoleta Ploscaru, cei care au răspuns afirmativ invitației s-a construit grupul de inițiativă civică „Împreună Reclădim Constanța”. Acesta este un grup fără culoare politică, prin care se dorește adoptarea proiectelor și inițiativelor bune pentru Constanța.

Proiectele prezentate în campania electorală scoase la rampă

În campania electorală precedentă au fost prezentate multe astfel de proiecte, idei care ar fi păcat să rămână uitate în sertare. Reprezentanții grupului consideră că aceste proiecte ar trebui să ajungă a fi prezentate și susținute în Consiliul Local Municipal sau în Consiliul Județean. Pentru acest lucru este nevoie însă de crearea unei singure voci, puternică, reprezentativă pentru societatea civilă constănțeană care să reacționeze la acțiunile sau non acțiunile aleșilor locali, ce au impact asupra Constanței.

Constantinescu: „Am încredere că vom putea schimba ceva în acest oraș”

Horia Constantinescu a declarat că este mai hotărât ca niciodată să schimbe ceva în orașul de la malul mării și chiar dacă ceilalți candidați care au participat la alegerile locale nu au dorit să se alăture inițiativei, acesta știe că oamenii ce-i sunt acum alături sunt cei care chiar vor o schimbare în municipiul Constanța, nu doar promisiuni. "Aceasta a fost o primă întâlnire dedicată constituirii acestui grup. Au fost invitați toți candidații la alegerile locale din septembrie 2020 care își doresc în continuare să facă ceva pentru Constanța, însă au răspuns pozitiv cei trei. Este însă suficient pentru a putea reclădi Constanța. Am încredere că vom putea schimba ceva în acest oraș. Doar împreună o putem face” a declarat Horia Constantinescu.

Aceștia vor ca orgoliile de partid să fie lăsate deoparte iar la finalul discuției să poată spune că împreună, printr-un efort comun, sunt mai hotărâți ca niciodată să reclădească Constanța.

„Încep prin a mulțumi participanților, fiecare dintre ei dovedind că haina politică poate și trebuie pusă in cui, interesul orașului fiind comun. Campania s-a încheiat! Suntem patru constănțeni care ne dorim să punem proiecte concrete în fața autorităților competente, pentru că, în 27 septembrie, am primit un vot de încredere de la cetățenii acestui oraș. Trebuie arătat că de la vorbă la faptă este un singur pas: determinarea”, a spus Horia Constantinescu.

Ploscaru: Lupta continuă!

„Lupta continuă! Ca inițiator al proiectului #ConstanțaDragosteamea mă voi bate pentru proiectele necesare dezvoltării Constanței și creșterii nivelului de trai al constănțenilor. Pentru că alegerile trec și problemele rămân și se agravează. Din aceste motive am acceptat invitația. Participarea la dezbateri, mese rotunde, eventuala susținere a unor proiecte comune, nu afectează independența mea politică. Consider ca dezbaterile de la masa rotunda nu au legătura cu alegerile pentru Parlamentul României și nu afectează neutralitatea mea față de partidele și candidații care se luptă pentru locuri in Parlament”, a declarat Nicoleta Ploscaru.

Corina Martin despre dezvoltare și bunăstare

„Sunt un om de echipă și dialog și mă interesează prioritar să fie rezolvate și împlinite problemele orașului și așteptările constănțenilor, mai ales că eu am comunicat direct, zi de zi, în campania pentru Primărie cu mii de constănțeni, de la care am aflat problemele și nevoile cu care se confruntă și care ne nemuțumesc pe toți, la Constanța. Dacă acest proiect va reuși să pună împreună energii, eforturi și implicare din partea mai multor foști candidați pentru Primăria Constanța, eu în mod clar îmi doresc să contribui pentru orice proiect care poate aduce bunăstare constănțenilor și dezvoltare pentru oraș”, a declarat Corina Martin.

Antoniadis: Un oraș care trebuie deopotrivă dezvoltat și conservat!

„Știm foarte bine că ideile și proiectele enunțate în campania care a trecut, cel puțin din partea subsemnatului, nu sunt fantasmagorice. Ele sunt ușor de implementat și este păcat să nu se realizeze, mai ales că sunt și necesare! În acest moment nu vorbesc politică, nu fac politică, de aceea am răspuns ieri invitației de a mă alătura acestei inițiative. Da, Constanța este un oraș care trebuie deopotrivă dezvoltat și conservat! Da, Constanța este orașul port al României, oraș în care viața să fie trăită în roz, nu gri!” a declarat Traian Anton Antoniadis.

Fiecare dintre participanții la întâlnire au adus în discuție proiecte care ar trebui să ajungă în fața autorităților publice locale, cu o susținere puternică din partea societății civile.

Horia Constantinescu a vorbit despre necesitatea înființării Constanța S.A, o societate pe acțiuni, deținută în proporție de 51% de municipalitate. Diferența de acțiuni poate fi scoasă la vânzare păstrându-se controlul autorității publice locale. Toți acționarii ar fi și s-ar simți cu adevărat implicați, nu numai financiar, ci și în implementarea proiectelor și administrarea acestora! Potrivit lui Horia Constantinescu, aceasta ar fi una dintre cele mai simple soluții pentru generarea de venit la bugetul local.

Nicoleta Ploscaru a adus în atenție mai multe probleme printre care se numără necesitatea modificării proiectului Sălii Polivalente, prin creșterea capacității, Castelul Reginei Maria din Mamaia și găsirea unor modalități de restaurare și reintroducere în circuitul cultural și turistic al acestui important obiectiv național de patrimoniu.

Corina Martin a ridicat problemele din turismul de pe litoral, vorbind despre importanța stabilirii și promovării unui brand turistic al orașului și a unei strategii de dezvoltare și de promovare a destinației, adică ceea ce în acest moment nu mai există de peste 3 ani la Constanța, oraș ce trebuie să devină o destinație turistica de 12 luni pe an.

Traian Antoniadis a susținut ideea cumpărării de către municipalitate a Hanului Balcan, restaurarea lui și intrarea acestuia în circuitul public. De asemenea, a fost adusă în discuție necesitatea intervenției cât mai rapide asupra malului de la plaja Modern, din dreptul Bisericii Grecești Metamorphosis.

Diana BERECHET

vineri, 30 octombrie 20203484
SKINMED CLINIC, Centrul de Excelență Dermatologie București
VINERI, 21 IANUARIE, interviu LIVE, începând cu ora 12.00, cu dr. Constantin DINA, şef al Direcţiei de Control şi Integritate din Ministerul Sănătăţii
GANDUL.RO
Unde a fost Adela înainte să se împuște în cap: 'Simțea durerea asta în tot corpul'
Comentarii

01mihi(1 noi 20:50)
asa e fratilor cum ziceti voi astia din comentari, sunt de akord ku voi
02Abureala(30 oct 21:58)
Pana acum ati fost la putere nu va ajungea nimeni la nas dar nici nu ati facut nimic pentru constanteni si acum vreti sa salvati ce doar pe voi jjegurilor
01o gashca de nulitati(30 oct 21:55)
tupeisti ,...un lucru nu stiu acesti derbedei-se poate trai bine si din munca cinstita,..... Cand te gandesti cati romani cinstiti tin in spate putorile astea abonate la bani publici
02danilo(30 oct 21:20)
S-au grupat marii politicieni cu scoruri electorale intre 0.3 % si 1 %.Distractiv .....
01Suge mult(30 oct 20:53)
Mie imi place de Corina. Indiferent unde este ea suge o pula. Macar isi face treaba
15Glumetzul(30 oct 17:13)
Ce-am mai ras! 4 simpatici! Fantastic 4!
05Ion(30 oct 15:15)
Horia Constantinescu, sa-si faca treaba corect la ANPC, cata credibilitate poti avea, daca acolo unde esti, nu-ti faci treaba!
04tare(30 oct 13:37)
Laorice fel de vremi ,tot noi.De ce?Pentru ca nu mai e nimeni .
07Doamne fereste(30 oct 12:51)
Ce vor ei defapt?a inteles cineva ceva?vor sa dezvolte proiecte pt Cta sa le duca n Consiliu local si judetean. Sa le spuna cineva ca in ambele consilii pe langa faptul ca ei nu sunt prezenti majoritatea este a Pnl UsrPlus.asa ca lasati o mai moale ca n aveti sansa. Defapt ei vor sa candideze la parlamentare sub o forma sau alta.asta e defapt obievtivul lor.doar ca o sa fie votati din pl. Sa intri in parlament iti trebuie minim 5 la suta din total voturi exprimate.ori astia toti impreuna la locale au avut 3 la suta din voturi.ce or fuma astia nu stiu dar sunt pe cai mari
011bufoni(30 oct 11:55)
ce bufoni penibili. nu le e jena ma?
08Mangla(30 oct 11:47)
de la alegerile locale se vade acum. Toti astia sunt pesedisti care au facut jocul lui Fagadau ca sa rupa voturi de la Chitac. Au candidat in mod fals mintind constanteni ca sunt anti Fagadau si anti PSD doar ca sa rupa voturi.Niste ticalosi care nu trebuie uitati. Urmariti ce vor face in viitor pentru PSD.
09Lale(30 oct 10:54)
Ce cauta balena esuata? Va faceti de cacat bai.
16Constanta(30 oct 10:41)
Horia seface de cacat cu sursurile aste langa el .
017hmm(30 oct 08:49)
S-au reunit repetentii clasei...!
013Kitz kitz(30 oct 08:41)
Looseri astia cauta atentie. Sarmanii!
013Dan Mihaescu(30 oct 08:40)
Si-au facut Primarie pe persoana fizica!
08SICA(30 oct 08:18)
VOR CIOLAN
16puneti osul la treaba,(30 oct 08:15)
initiativa, munca adevarata, faceti -va treaba in meseria voastra bine , cinstit si ve ti fi exemple de urmat, asa cu gara, gara pana acum ne am saturat de partide , grupuri si grupulete!
04Gabi(30 oct 07:55)
0cu0cu0cu0
013Lae(30 oct 07:54)
In poza de mai sus avem hoti, betivi si curve.
013Patronu(30 oct 07:34)
Astia vor aparea pe unele liste la parlamentarele din decembrie. Acest demers e doar unul pentru imaginea lor. Le miroase a ciolan. Cei cu mintea la ei nu ar vota asemenea exemplare, parveniti si impostori gretosi.
103Uxushx(30 oct 06:52)
Corina e cea mai tare!!! Frumoasa foc!
37Pt replica(30 oct 02:04)
Servitori si sclavi umili o sa ramaneti toata viata. Ziar de cacat. Rubrica de comentarii doar la stirile neplatite de smecheri
024Luca(29 oct 22:51)
Cred ca cineva vrea ceva si nu poate fi decat balena aia umflata de Corina. Nu cred eu ca Nicoleta, grecu sau piticu atomic se baga in ceva cu asta. Balena Haloimis vrea reclama de campanie.? Ceva, undeva, pute
mai mult...Local
21 ian 22:40LocalDSP Tulcea are datorii pentru cazarea personalului sanitar în pandemie

Primăria Tulcea solicită ca Direcția de Sănătate Tulcea să-i plătească suma de 44.800 lei cu titlu de...58

21 ian 23:50LocalO FARMACISTĂ s-a luat la BĂTAIE cu colegul de muncă, la Tulcea544
21 ian 23:50LocalCoronavirus la Constanța: 75.694 de persoane, infectate cu SARS-CoV-2222
21 ian 23:50LocalCOVID-19: Încă 2 DECESE, la Constanţa

Până joi, 20 ianuarie a.c., 59.428 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...318

21 ian 23:51LocalUn bărbat FĂRĂ PERMIS de conducere, PRINS de polițiști la volan, în localitatea Sinoe236
21 ian 23:51LocalMINOR cercetat pentru FURT, după ce a sustras un FLEX, dintr-o societate comercială263
21 ian 23:59LocalRAZII ale polițiștilor în JUDEȚ. AMENZI pe bandă rulantă

Polițiști din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu, împreună cu polițiști ai Serviciului Acțiuni...213

21 ian 23:51LocalBărbat ARESTAT preventiv pentru FURT, conducere fără PERMIS și sub influența ALCOOLULUI203
21 ian 23:51LocalTÂNĂR cercetat pentru PROXENETISM: Și-a convins prietena MINORĂ să se prostitueze610
21 ian 23:52LocalTânăr ARESTAT după ce a fost PRINS la volan beat MANGĂ și cu permisul SUSPENDAT

Urmare a depistării din data de 18 ianuarie a.c., a unui bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism pe DN2A,...298

21 ian 23:52LocalMANDATE de EXECUTARE a pedepsei, puse în aplicare de POLIȚIȘTI366
21 ian 22:17LocalMarea SCHIMBARE la FAȚĂ a PIEȚEI TOMIS III. VIDEO90
Vremea
2.4°2.4° - 4.5° vineri, 21 ianuarie 2022
ConstanțaUmiditate: 58%
Vânt: 6.63 m/s
Presiune: 1014 milibari

Loto
6/494628487314
5/401091916407
joker30152352910
Horoscop
mai mult...SPSportRT
21 ian 23:48SportFotbal: Chelsea nu se poate baza pe jucătorii nevaccinați în deplasarea de la Lille

Echipele de fotbal trebuie să respecte "în principiu" regulile sanitare din fiecare ţară, a reamintit joi UEFA,...111

21 ian 23:48SportCSM Constanța își propune să devină un club recunoscut la nivel național și internațional

Primăria Municipiului Constanța a organizat o primă întâlnire de lucru în care oameni de sport din Constanța au...172

21 ian 23:49SportSimona Halep, după ce și-a spulberat adversara: 'Cred că am fost aproape de cel mai bun tenis al meu'

Simona Halep a declarat, joi, după ce a învins-o categoric, cu scorul de 6-2, 6-0, pe Beatriz Haddad Maia, la...239

21 ian 00:00SportTenis: Emma Răducanu, eliminată în turul al doilea la Australian Open

Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu, numărul 18 mondial, s-a oprit în turul al doilea al turneului...54

Local
21 ian 23:59LocalRAZII ale polițiștilor în JUDEȚ. AMENZI pe bandă rulantă

Polițiști din cadrul Secției 2 Rurală Mihail Kogălniceanu, împreună cu polițiști ai Serviciului Acțiuni...213

21 ian 23:51LocalBărbat ARESTAT preventiv pentru FURT, conducere fără PERMIS și sub influența ALCOOLULUI

Polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au fost solicitați, la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei...203

21 ian 23:51LocalTÂNĂR cercetat pentru PROXENETISM: Și-a convins prietena MINORĂ să se prostitueze

610

21 ian 23:50LocalCOVID-19: Încă 2 DECESE, la Constanţa

Până joi, 20 ianuarie a.c., 59.428 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat, la nivel...318

21 ian 23:51LocalUn bărbat FĂRĂ PERMIS de conducere, PRINS de polițiști la volan, în localitatea Sinoe

Polițiști din cadrul Secției 5 Rurală Cogealac au identificat, la data de 20 ianuarie a.c., în jurul orei 07.50, un...236

21 ian 23:51LocalMINOR cercetat pentru FURT, după ce a sustras un FLEX, dintr-o societate comercială

Urmare a cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârșirea infracțiunii de furt, polițiști din cadrul...263

21 ian 23:52LocalTânăr ARESTAT după ce a fost PRINS la volan beat MANGĂ și cu permisul SUSPENDAT

Urmare a depistării din data de 18 ianuarie a.c., a unui bărbat, de 33 de ani, care a condus un autoturism pe DN2A,...298

21 ian 23:52LocalMANDATE de EXECUTARE a pedepsei, puse în aplicare de POLIȚIȘTI

Polițiști din cadrul Secției 9 Rurală Topraisar au depistat, la data de 19 ianuarie a.c., un bărbat, de 46 de ani,...366

21 ian 22:17LocalMarea SCHIMBARE la FAȚĂ a PIEȚEI TOMIS III. VIDEO

90

Politică
21 ian 20:46PoliticăNicușor Dan: Procurorii DNA au făcut percheziții în biroul meu, în Primăria Capitalei

Primarul Capitalei, Nicușor Dan, susține că procurorii DNA au făcut percheziții în Primăria Capitalei și au...373

21 ian 20:44PoliticăNicușor Dan: 'Nu poți să paralizezi un oraș pentru a cere demiterea directorului STB'

Primarul Capitalei Nicușor Dan a declarat joi, întrebat ce se poate face pentru a opri greva STB, că „nu poți să...201

21 ian 20:44PoliticăNicușor Dan acuză PSD pentru greva de la STB

177

21 ian 20:43PoliticăPapahagi: S-a pus în mișcare planul prin care un pesedist va deveni Președintele României

În turul 2 al alegerilor prezidențiale din anul 2000, adversarii lui Ion Iliescu l-au votat pe acesta doar pentru a nu...879

21 ian 20:42PoliticăRareș Bogdan cere decapitarea ANRE: 'Zoltan Nagy a fost de o impertinență rară'

Prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a declarat miercuri la Digi24 că la ședința coaliției pe tema facturilor...464

21 ian 21:27PoliticăRareș Bogdan, despre certificatul verde la locul de muncă: „Ar fi trebuit să cerem înlocuirea lui Rafila“

487

Interviuri
5 ian 00:16InterviuriCOȘA: Voi COLABORA foarte BINE cu Marilena DRAGNEA! VIDEO

Prefectul județului Constanța, Silviu Coșa, s-a aflat în studioul REPLICA, marți, 4 ianuarie a.c., pentru a discuta...3512

21 dec 00:06InterviuriIulian SOCEANU: Până în primăvară GAZELE vor fi puse în FUNCȚIUNE! Video

Primarul orașului Techirghiol, Iulian Soceanu, s-a aflat în studioul Replica, luni, 20 decembrie, pentru discuta...5171

21 dec 00:06InterviuriCÎRJALIU, despre CIOBANU: Tu ești un MINCINOS și un zero BARAT! Video

4108

14 dec 00:25InterviuriSTELIAN Ion: PREDOIU e LEGAT de mâini și de picioare, direcționat unde vor alți POLITICIENI! Video (I)

Stelian Ion, fostul ministru constănțean al Justiției, a acordat un interviu cotidianului Replica, în care a vorbit...3480

11 dec 00:30InterviuriCHIȚAC: Nu pot să îmi imaginez PUZ-ul Peninsulei fără PORTUL TOMIS! VIDEO

Primarul Constanței, Vergil CHIȚAC, a ținut vineri, 10 decembrie, audiențe direct din studioul Replica. Edilul a...8492

10 dec 00:32InterviuriÎNGRIJIREA persoanelor VÂRSTNICE la DOMICILIU prinde contur! Video

4584

Monden
21 ian 00:00MondenSalma Hayek, într-un costum de baie prea mic pentru formele ei. Vedete care au început anul la plajă

Nu le pasă de frig! Vedetele au început anul în costum de baie în zone calde. Salma Hayek, Kim Kardashian, Eiza...55

21 ian 00:00MondenA murit André Leon Talley, una dintre figurile emblematice ale revistei Vogue

Influentul jurnalist de modă André Leon Talley, primul afro-american care a ocupat funcţia de director de creaţie la...51

21 ian 00:00MondenCeremonia de decernare a Premiilor Grammy va avea loc pe 3 aprilie la Las Vegas

51

21 ian 01:55MondenAndrei Păunescu, în război cu Vasile Şeicaru. Îl acuză că a furat o piesă a lui Adrian Păunescu

Andrei Păunescu îl acuză pe Vasile Şeicaru că ar fi declarat că o piesă a lui Adrian Păunescu este al lui. Este...60

21 ian 00:00MondenHeidi Klum şi-a asigurat picioarele pentru o sumă colosală

Dezvăluire şocantă! Manechinul de top Heidi Klum a dezvăluit recent că şi-a asigurat picioarele cu peste 2...54

21 ian 00:00MondenKanye West lansează o nouă modă pentru măştile de protecţie

Kanye West a dus la extrem noţiunea de mască de protecţie. Artistul american de 44 de ani a apărut în public cu...49

21 ian 01:30MondenActorul John Malkovich, refuzat de un hotel de lux din Veneția, din cauza certificatului verde

Actorul John Malkovich a fost refuzat de un hotel de lux din Veneţia, unde rezervase un apartament, din cauza...280

21 ian 01:19MondenUn cunoscut ACTOR a MURIT, la 37 de ani, în urma unui ACCIDENT la SCHI

Actorul Gaspard Ulliel a murit la vârsta de 37 de ani, miercuri, în urma unui accident la schi care a avut loc marţi....992

21 ian 01:23MondenNetflix va lansa anul acesta 25 de programe sud-coreene

262

Mapamond
21 ian 01:14MapamondSecretarul general al ONU i-a propus Angelei Merkel o funcție importantă

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, i-a oferit fostului cancelar federal al Germaniei, Angela Merkel, un rol de...233

21 ian 01:14MapamondRusul care a scuipat pe portretul lui Putin a câștigat la CEDO

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a stabilit că Rusia se face vinovată de încălcarea libertăţii de...220

21 ian 01:11MapamondPolonia schimbă legea pentru ca divorțul să fie aproape imposibil, mai ales în familiile cu copii

286

Sănătate
21 ian 01:15SănătateOficial al OMS: în 2022 putem pune capăt urgenței de sănătate publică Covid-19

Covid-19 nu va fi niciodată eradicată, dar societatea are şansa să pună capăt urgenţei de sănătate publică în...336

21 ian 01:15SănătateAlexandru Rafila face CLARIFICĂRI TĂIOASE: Omicron NU face ravagii printre copii

Alexandru Rafila dezminte relatările privind numărul mare de copii bolnavi de COVID: „am văzut în spațiul public...376

21 ian 01:15SănătateDecesul cauzat de Omicron unui pacient din România NU SE CONFIRMĂ

347

21 ian 00:00SănătateRafila: Mortalitatea generată de COVID-19, de 8 - 10 ori mai mică decât în octombrie 2021

Mortalitatea generată de COVID-19 este în prezent de 8 - 10 ori mai mică decât în luna octombrie a anului trecut...54

21 ian 00:00SănătateRafila: Accesul la diagnostic, la tratament sau îngrijiri paliative este esenţial

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a declarat miercuri că accesul la diagnostic, la tratament sau îngrijiri...53

21 ian 01:20SănătateMedicul Marinescu: „Acest val va fi ultima strigare. Mă aștept ca din vară să revenim la normalitate”

Directorul medical al Institutului de Boli Infecţioase „Matei Balş”, Adrian Marinescu, susține că valul 5 al...540

Prin accesarea replicaonline.ro, sunteți de acord cu termenii de utilizare și politica de confidențialitate.
ACCEPT