Împușcături în stradă, la Constanța, din cauza drogurilor. Printre scandalagii, fiul unei procuroare
Împușcături în stradă, la Constanța, din cauza drogurilor. Printre scandalagii, fiul unei procuroare
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestRăfuială cu împușcături în cartierul Tomis Nord, din Constanța! Totul s-a întâmplat în dimineața zilei de 23 septembrie, în jurul orei 01:35, atunci când polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că un minor, de 16 ani, ar fi fost agresat fizic pe strada Dispensarului. Potrivit informațiilor noastre, minorul este fiul unei foste procuroare DIICOT.
Un scandal violent, cu împușcături, a avut loc în dimineața zilei de sâmbătă, 23 septembrie, la Constanța, din cauza consumului de alcool și, posibil, de droguri. Un adolescent de 16 ani, care potrivit informațiilor noastre este fiul unei foste procuroare DIICOT, și-a împușcat un prieten, după ce acesta l-a înjunghiat în spate, provocându-i răni la cap și gât. Cei doi fac parte dintr-un grup de prieteni aflați in atenția poliției pentru consum de droguri.
Răfuiala a avut loc sâmbătă dimineață, în jurul orei 01:35, pe strada Dispensarului, din cartierul Tomis Nord din Constanța. Unul dintre martori a sunat la 112 și a spus polițiștilor că un tânăr a fost înjunghiat și altul împușcat. Cel înjunghiat a fost rănit grav, având plămânul perforat și a fost transportat de urgență la spital, acolo unde a fost operat. Din primele cercetări ale poliției, se pare că tot incidentul a pornit pe fondul consumului de alcool. Prietenii s-ar fi luat la ceartă, la un moment dat spiritele s-au încins, iar unul dintre tineri, un băiat de 22 de ani, a spart o sticlă și l-a înjunghiat în spate pe minorul de 16 ani.
Acesta, deși rănit, a ripostat imediat, a scos un pistol neletal și a tras mai multe focuri de armă în agresor. L-a nimerit în cap, gât și piept. În consecință, ambele persoane au ajuns la spital. Poliția susține că a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de loviri și alte violențe, dar și vătămare corporală.
Ce spun reprezentanții IPJ Constanța
„Polițiști din cadrul Poliției municipiului Constanța – Secția 2 Poliție au fost sesizați, la data de 23 septembrie a.c., în jurul orei 01.35, cu privire la faptul că un minor, de 16 ani, ar fi fost agresat fizic, pe strada Dispensarului.
Polițiștii deplasați la fața locului au constatat că, în urma unui conflict spontan, minorul, de 16 ani, și un bărbat, de 22 de ani, s-ar fi agresat fizic reciproc.
Minorul a fost transportat la spital, unde a rămas internat.
În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penal sub aspectul infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și vătămare corporală.”, au transmis reprezentații IPJ Constanța.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
21.2° Constanța 














