În 2017, CIA a extras un agent de top din Rusia de teama de a nu fi expus de Trump sau administraţia sa
În 2017, CIA a extras un agent de top din Rusia de teama de a nu fi expus de Trump sau administraţia sa
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin Pinterestfoto cia.gov
Statele Unite au extras din Rusia în 2017 un înalt responsabil rus care a confirmat că preşedintele Vladimir Putin a orchestrat personal ingerinţa Moscovei în alegerile prezidenţiale din SUA din 2016, au relatat luni media americane, citate marţi de France Presse.
Potrivit CNN, această persoană care lucra pentru americani de câteva decenii avea acces direct la Putin şi a furnizat imagini cu documente fotografiate în secret pe biroul preşedintelui rus.
De asemenea potrivit CNN, acest agent a fost evacuat din Rusia în 2017 de teamă că preşedintele american Donald Trump sau administraţia sa îl vor da de gol într-una dintre dezvăluirile lor intempestive de informaţii clasificate.
Potrivit New York Times, CIA i-a propus sursei sale să o scoată din Rusia până la sfârşitul anului 2016, dar aceasta a refuzat invocând probleme de familie. Serviciile secrete americane au început apoi să se teamă că au de-a face cu un agent dublu, temeri care s-au dovedit nefondate câteva luni mai târziu când sursa a acceptat.
Acest informator, al cărui nume nu a fost dezvăluit, s-a dovedit a fi o sursă vitală de informaţii pentru serviciile americane, care au concluzionat - mulţumită informaţiilor sale - că Putin a orchestrat direct ingerinţa rusă în favoarea lui Donald Trump şi în detrimentul rivalei sale democrate Hillary Clinton în alegerile prezidenţiale din 2016, adaugă New York Times.
Potrivit cotidianului newyorkez, informatorul l-a implicat direct pe Putin în piratarea serverului de e-mail al Comitetului Naţional Democrat, ceea ce a condus la dezvăluirea unei cantităţi uriaşe de mesaje stânjenitoare pentru tabăra Clinton.
Agentul a fost, potrivit New York Times, cea mai valoroasă sursă a CIA din Rusia, iar fuga sa din ţară a împiedicat serviciile de informaţii americane să afle despre activităţile Kremlinului în timpul alegerilor la jumătate de mandat din Statele Unite în 2018 şi al pregătirilor pentru alegerile prezidenţiale din 2020, notează AFP. AGERPRES
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ti-a placut articolul?
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestCOMENTARII
Dorim ca platforma noastră să fie un spațiu al dialogului civilizat, al exprimării libere și al dezbaterilor bazate pe respect reciproc. Fiecare cititor are dreptul să își exprime opiniile, să critice, să argumenteze și să își susțină punctul de vedere, însă acest drept trebuie exercitat cu respectarea celorlalți participanți la discuție. Pentru menținerea unui mediu decent și echilibrat, nu sunt permise următoarele tipuri de comentarii: ...
Vezi regulamentul complet
19° Constanța 



.jpg_t.jpg)

.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpg_t.jpg)
.jpeg_t.jpeg)




