REPLICA ONLINE CONSTANTA

8.4° Constanța Vin., 17 Mai 2024
Anul XX Nr. 6732
8.4° Constanța Vineri, 17 Mai 2024 Anul XX Nr. 6732
 

În 2019, TAROM va uni toate regiunile ţării prin curse de linie

În 2019, TAROM va uni toate regiunile ţării prin curse de linie

Replica API 13 august 2018 | 00:00 312

Directorul General al TAROM, Werner-Wilhelm Wolff, a declarat, la Constanţa, în cadrul unei reuniuni cu reprezentanţii locali ai agenţiilor de turism, că pentru anul viitor, compania aeriană naţională va avea curse interne, de linie, ce vor uni toate regiunile ţării, scrie Agerpres.

"În 2019 TAROM va unii toate regiunile din România cu zboruri interne. În Constanţa, am fost prezenţi anul acesta, prin programul întocmit în iarnă, la scurt timp după ce am preluat managementul, cu o cursă de Satu-Mare cu două frecvenţe săptămânale, care are succesul scontat. La Constanţa nu am fost prezenţi de prea mult timp şi sincer, m-am gândit cum ar fi să conectăm şi Bucureşti de Constanţa şi este de luat în calcul şi o astfel de perspectivă. Eu văd un interes crescut pentru Constanţa dar trebui schimbată totuşi imaginea turismului de pe litoral" a declarat Wolff, la reuniunea găzduită de găzduită de Aeroportul Internaţional Mihail Kogălniceanu.

Directorul general al TAROM a atras atenţia operatorilor locali de turism asupra calităţii produsului oferit de staţiunile litorale, susţinând că trebuie să crească calitatea serviciilor, pentru a putea atrage mai mulţi turişti străini.

"Este o opinie personală, dar eu sunt dezamăgit de aspectul litoralului, unde am revenit, vara aceasta, după mulţi ani, şi am constatat că avem o problemă în a ne vinde produsul turistic; cu şezlonguri din lemn, cu o faleză aglomerată, în Mamaia. Am rămas cu un gust amar în Mamaia, pe plajă, unde am mers sute de metri, nu doar într-un loc. Ne prezentăm într-un mod neprofesionist, nepotrivit pentru a ne vinde în străinătate. Pot spune că am găsit un singur loc agreabil, undeva la Eforie, între Eforie Nord şi Eforie Sud. Dacă vrem să aducem turişti străini, noi trebuie să le oferim ceva acestora pentru banii plătiţi. Sunt de acord că trebuie să vindem litoralul românesc, aşa cum cer companiile din turism, dar trebuie să ne facem temele mai bine. Nu înseamnă că dacă am creat câteva oaze, la Mamaia, care unele poate că arată chiar mai bine decât în străinătate, oferim atractivitate pe litoral. Suntem o ţară foarte atractivă, avem potenţial de a aduce clientelă multă, dar trebuie să fim mai organizaţi, mai aplicaţi. Asta aştept de la dumneavoastră. TAROM vă dă posibilitatea să vindeţi pe pieţele externe, dar trebuie să faceţi ceva şi dumneavoastră pentru asta", a afirmat directorul TAROM.

În context, oficialul TAROM a anunţat că pentru anul 2019 compania aeriană vrea să pună la dispoziţia tur-operatorilor români între 2 şi 4 aeronave pentru a deservi cursele charter pe care acestea le vor organiza şi oferta turiştilor în cadrul pachetelor externe.

"TAROM planifică, pentru anul 2019, să pună la dispoziţia strict a agenţiilor de turism 2-4 aeronave şi astfel cursele charter ce vor fi create de tur-operatori anul viitor nu vor fi afectate de programul curselor regulate, de linie. Şi în plus, vă declar în premieră că în toamna acestui an, la Târgul Internaţional de Turism Bucureşti, vom relansa pe piaţă Tarom Tours, o aripă a TAROM care va vinde propriile pachete turistice şi curse charter pe piaţă", a mai spus Wolff.

În finalul reuniunii, Werner Wilhelm Wolff a mai precizat că TAROM consideră drept prioritară reluarea zborurilor către China.

"Anul viitor, pe 5 octombrie, se împlinesc 70 de ani de când România a recunoscut oficial R. P. China ca stat suveran, fiind a treia ţară din lume, după URSS şi Bulgaria, şi eu sper ca în acest context să avem şi noi un eveniment care să celebreze acest moment istoric. Dar iarăşi, se ştie că majoritatea turiştilor chinezi folosesc limba maternă şi pentru a fi atrăgători pe acea piaţă trebuie să ne uităm şi noi la francezi, care au informaţii publice, în zonele turistice, scrise în trei limbi internaţionale - franceză, engleză şi chineză", a mai menţionat directorul general al TAROM.

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
Legati Cta cu Muc , Fra , Paris si Ams prin Tarom via Otp si vor fi si turisti straini...adaugati si shuttle bus gara Cta - Mamaia - aeroport cu program permanent si va fi mai atractiv ptru turisti .
2
0

REPLICA

LOTO

6/49
242243261637
5/49
301227152521
joker
18419468