REPLICA ONLINE CONSTANTA

11.6° Constanța Vin., 26 Apr. 2024
Anul XX Nr. 6711
11.6° Constanța Vineri, 26 Aprilie 2024 Anul XX Nr. 6711
 

În buzunarele cui se duc banii ANR pentru reparaţia unui ponton din Hârşova

În buzunarele cui se duc banii ANR pentru reparaţia unui ponton din Hârşova

Replica API 19 aprilie 2018 | 00:21 497

Contracte de milioane de euro cu statul

Contracte de milioane de euro cu statul

ANR a angajat firma unui lider liberal pentru lucrări de reparații capitale ale unui ponton din Hârșova. Societatea este un client mai vechi al instituției constănțene, fiind, de altfel, una din firmele de profil abonate la contracte cu statul. În ultimii ani, afacerea liberalului a beneficiat de aportul câtorva zeci de contracte publice, în valoare totală de peste 5,5 milioane de euro.

Autoritatea Navală Română (ANR) a atribuit pe 13.04.2018 un contract pentru ”reparații capitale construcție plutitoare 1281 Hârșova”, în urma unei cereri de oferte în care s-au înscris doi comercianți. Câștigătoare a fost declarată Dunav SRL Brăila, în baza celor 3 lei cu care firma a licitat sub valoarea maximă inițială a contractului, de 251.200 lei. Practic, societate s-a angajat să ducă lucrarea la capăt cu 251.196,54 lei, fără TVA.

Pontonul nu a mai fost reparat din 1982, anul construcției

Potrivit contractului ”procedura operațională PO-ASMI 07 „Mentenanța Echipamentelor Tehnice” precizează necesitatea efectuării reparațiilor capitale la nave la 12 ani și au drept scop înlocuirea părților corodate ale corpului, instalațiilor, astfel încât să se realizeze o stare tehnică corespunzătoare pentru următoarea perioadă de exploatare a navei. În 2013 a fost reparată opera vie a acestui ponton, fără intervenții la suprastructură. Pontonul nu a avut nicio reparație capitală din anul 1982, anul construcției.

Este necesară reparația capitală a pontonului CP 1281 cu înlocuirea instalației sanitare în băi, montat corpuri iluminat, montat centrală electrică și conectat, montat calorifere, montat aparate aer condiționat, înlocuirea ușilor, a ferestrelor, defodrarea pontonului, izolarea podelelor, pereților laterali și a plafoanelor, înlocuirea/montarea de gresie antiderapantă în băi, montarea pereților și a plafoanelor din lambriu în cabine și băi, montarea de parchet laminat trafic intens în încăperi, montarea unui tanc evacuare ape reziduale, curățat, grunduit, vopsit în totalitate ponton, reparat acoperiș, dotare cu mobilier”.

A lăsat mandatul pentru afaceri

Dunav SRL are ca domeniu de activitate repararea și întreținerea navelor și bărcilor și a raportat pentru anul 2017 o cifră de afaceri de 9.543.304 lei și un profit net de 662.034 lei, cu 105 angajați, dar și datorii de 2.102.933 lei. Firma este cunoscută pentru contractele cu statul, iar ANR este unul din clienții de tradiție, autoritatea constănțeană oferindu-i numai în ianuarie 2017 două contracte de peste 1,2 milioane lei.

Dunav a mai prins lucrări la Administrația Fluvială a Dunării de Jos RA Galați (patru contracte într-un singur an, în valoare totală de circa 2,3 milioane lei), UM 02022 Constanța (2,5 milioane lei numai în 2015), Transelectrica, Hidroelectrica etc. În ultimii ani, Dunav SRL a bifat circa 70 de contracte, în valoare totală de peste 5,5 milioane de euro. Firma este controlată de Vasile Broască, unul din liderii PNL Brăila și fost consilier județean, mandat la care a renunțat tocmai pentru a se dedica mai bine afacerilor.

Rocsana CRISTEA

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Google New Urmareste-ne pe Google News

Ti-a placut articolul?


COMENTARII

Puteti adauga un comentariu de maxim 1000 caractere
ANR e campioana nationala a corputiei, licitatiilor aranjate si a spagilor pentru orice. Licitatia a fost aranjata, nu a fost prima si nici ultima, de ce va enervati?
1
0
Ziarul lui Matze Mezei.Cand scrie ceva urat de el se sterge!
2
1
Si care-i problema voastra astia de la REPLICA de C-ta? Ce e ilegal pana acum? Ca a castigat Broasca sau Sarpe sau Dihor, cineva tot trebuia sa castige licitatia mai desteptilor. Eu habar n-am cine e Broasca asta dar nu asa trebuie pusa proiblema ci daca respecta sau nu contractul in integralitatea lui. Restul e poezie!
5
1

REPLICA

LOTO

6/49
182182191
5/49
251721402310
joker
8442812108