În ce instituții din Constanța dosarul cu șină a devenit istorie?!
În ce instituții din Constanța dosarul cu șină a devenit istorie?!
Facebook Instagram X Whatsapp Linkedin PinterestMinistrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, este pus pe fapte mari de când a preluat mandatul, acesta precizând că instituția pe care o conduce va monitoriza modul cum va fi aplicată legea privind eliminarea dosarului cu șină, urmând să fie dată o circulară prefecților pentru a se ocupa de această nouă măsură. Contactat de către reporterii de la Replica, Silviu Coșa, Prefectul Județului Constanța, a transmis faptul că în Instituția Prefectului au fost implementate mare parte din normele stipulate în lege.
Cătălin Predoiu, Ministrul Afacerilor Interne, a trasat un ultimatum prefecților pentru ca instituțiile acestora să se ocupe de organizarea și implementarea legii nr. 9/2023, lege care prevede eliminarea dosarului cu șină. „Legea nr. 9/2023 prevede un număr de măsuri concrete și obligații clar definite pentru instituțiile statului cu scopul de a se apropia de cetățean, de a simplifica procedurile birocratice, de a face pași spre digitalizarea serviciului public administrativ. Legea a intrat în vigoare pe 4 iulie. Instituțiile au la dispoziție 30 de zile pentru a se organiza în acest sens și pot să vă anunț că, în calitate de ministru al Afacerilor Interne, voi transmite o scrisoare circulară către toți prefecții pentru a lua măsurile, în limitele competentelor legale, de a invita și de a observa modul în care instituțiile publice, autoritățile statului aplică această lege. Ea conține drepturi clar definite pentru cetățean și nu este în logica MAI ca aceste drepturi să fie ignorate. Vom monitoriza, supraveghea modul în care se aplică această lege și tema va fi, dacă este necesar, adusă în atenția Guvernului” a transmis Cătălin Predoiu.
Ministrul Afacerilor Interne - Cătălin Predoiu
Coșa: „Am implementat mare parte din normele stipulate în lege, înainte de termenul de 4 iulie”
La Constanța, în Instituția Prefectului, mare parte din normele stipulate în legea nr. 9/2023 au fost implementate înainte de termenul de 4 iulie, organizându-se și întâlniri cu specialiștii în digitalizare, la care au luat parte și primarii din județ, pentru o mai bună înțelegere asupra legii:
Prefectul Județului Constanța - Silviu Coșa
„Este un pas logic pe care administrația trebuie să-l parcurgă, tocmai pentru a îmbunătăți actul de furnizare a serviciilor către cetățean. Noi, în Instituția Prefectului, dar și la nivelul serviciilor gestionate de Instituția Prefectului, și anume Pașapoarte și Permise și Înmatriculări, am implementat mare parte din normele stipulate în lege, înainte de termenul de 4 iulie, în care Legea 9/2023 a intrat în vigoare. În ultimul an și jumătate, am avut mai multe întâlniri cu specialiștii în digitalizare, la care au luat parte și primarii din județ, pentru a înțelege mai bine că eficientizarea actului de administrație publică este o necesitate.” a declarat pentru Replica, Prefectul Județului Constanța, Silviu Coșa.
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
12.4° Constanța 















