5° Constanța Mie., 30 Nov. 2022
Anul XX Nr. 6198
5° Constanța Miercuri, 30 Noiembrie 2022 Anul XX Nr. 6198

În Constanța, doar 15 școli din 37 au săli de sport. Restul vor avea... la Sfântu' Așteaptă. Video

Cristina BĂRBUCEANU 8 noiembrie 2022 990

Ora de sport este crucială pentru sănătatea fizică și psihică a elevilor, mai ales în școala primară sau generală. Însă ce fac elevii dacă școala la care ei învață nu deține o sală de sport? Răspunsul este simplu: fac sportul afară în frig, în sala de clasă, ridicând tot praful existent acolo sau... nu îl fac deloc. În municipiul Constanța, părinții de la mai multe școli se plâng de faptul că ai lor copii fac sportul în frig sau curtea în care ei își desfășoară ora în sezonul cald este plină de gropi. Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, în municipiu sunt doar 15 școli care dețin o sală de sport, din totalul de 37. Pentru restul școlilor fără o astfel de sală, aproape că e evident cum se desfășoară o oră de sport...dacă ea se desfășoară.

Școli generale fără sală de sport; părinții sunt îngrijorați

În municipiul Constanța sunt foarte multe școli fără o sală de sport. E drept, majoritatea școlilor din oraș au o curte relativ spațioasă în care elevii se pot desfășura la ora de sport; în curte există coșuri pentru baschet sau porți de metal pentru fotbal. Din păcate, activitățile în curtea școlii pot fi efectuate doar când este cald afară, însă cum fac elevii sportul în sezonul rece? Numeroși părinți se plâng că ai lor copii trebuie să facă ora de sport afară în frig.

VIVO - Ad.
VIVO - Ad.

Din acest motiv, invită autoritățile să observe cum se desfășoară ora de educație fizică la diferite școli generale din oraș. Spre exemplu, un părinte îngrijorat scrie: „O sală de sport la școala generală 30! Copiii îngheață afară timp de 6 luni pe an!”.

Un alt părinte este nemulțumit de curtea școlii nr. 40: „ Poate treceți și pe la Școala Generală nr.40 „Aurel Vlaicu” să vedeți în ce condiții fac sportul copiii. Curtea este betonată, denivelată și plină de gropi”.

ISJ are răspunsul

Desigur, situația sălilor de sport este una îngrijorătoare la nivel de țară, ele lipsind cu desăvârșire din prea multe unități de învățământ, elevii fiind forțați să facă sportul în frig, în sala de clasă sau, în anumite cazuri, nu îl mai fac deloc; dacă varianta este ca sportul să fie făcut în sala de clasă, elevii trebuie adesea să folosească saltele prăfuite și uzate, care le fac mai mult rău decât bine. Strict pentru Constanța, potrivit Inspectoratului Școlar Județean, în municipiu sunt doar „15 școli care au o sală de sport”, un număr mult prea mic, ținând cont de faptul că în oraș sunt 37 de școli generale și primare.

Video:

 

Precizări:
Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice deschise.

Ti-a placut articolul?

COMENTARII

ba,cind terminati cu furatul banilor,panselute,sali de sport,terenuri de fotbal?Nu uitati ca pe linga costul initial,costa mai mult intretinerea,taxe,curent electric,incalzire,trintori de paza,femei serviciu,etc.Drogalaii grasi care stau pe telefon si producatoarele numai sali de sport nu aveau si le lipseau.Cine vrea sport gaseste o sala,un teren deschis fotbal,baschet. Bizonilor hoti!
2
2
In 30 de ani nu au reusit sa construiasca o scoala noua in Constanta cu toate ca populatia orasului a mai crescut
2
1
Săli de sport și terenuri lăsate de nea Nicu Ceascâ Dacă nu ne lăsa școli și spitale comuniștii eram mai rău decăt Africa
6
1

REPLICA

LOTO

6/49
193339183026
5/49
1136376284
joker
20243019359